Fapt divers

13 septembrie – Ziua Pompierilor

Fotografii-Botosani-Ziua-Pompierilor-Botosani-2014-29

Au trecut 167 de ani de la actul eroic săvârşit de către pompierii militari din Bucureşti pentru apărarea Revoluţiei Române de la 1848 împotriva invaziei otomane.

Intrarea trupelor otomane invadatoare în Bucureşti a prilejuit unităţilor militare româneşti, printre care şi Compania de Pompieri, să înscrie unul dintre momentele înălţătoare ale Revoluţiei Române, încleştarea din Dealu Spirii devenind un simbol al luptei poporului roman pentru libertate şi independenţă.

Această crâncenă bătălie reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă a ostaşilor noştri, ca parte integrantă a tinerei armate române, moderne, constituită în urma păcii de la Adrianopole, din anul 1829.

Iată succint, câteva dintre momentele fierbinţi ale teribilei încleştări, ce a avut loc la 13 septembrie 1848 în Dealu Spirii. La 12 septembrie, col. Radu Golescu, comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şef al Garnizoanei Capitalei, primise ordin din partea Locotenenţei Domneşti să-şi deplaseze subunităţile la Cazarma din Dealu Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane turceşti, formată din aproximativ 6000 de oameni, sub comanda lui Kerim Paşa, care urma să preia cazarma din acea zonă. În aceiaşi zi a avut loc ceremonialul solemn de înmânare a noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, pentru a influenţa moralul ostaşilor.

Starea de spirit, devotamentul şi patriotismul îi anima şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au vrut să meargă cu toţii, la cazarma din Dealu Spirii, convinşi fiind de iminenţa unui conflict armat cu otomanii.

În ziua de 13 septembrie, în momentul ajungerii pompierilor, pe strada Spirii, zona era deja împânzită de trupele otomane.
La apariţia pompierilor, soldaţii turci “le deschiseseră locul printre dânşii, despărţindu-se coloana lor între cele două laturi ale străzii”. Tensiunea acumulată în rândul ambelor tabere avea să se declanşeze brusc, când mai erau doar câţiva paşi până la poarta cazărmii, undeva, în flancul stâng al coloanei pompierilor. Atunci s-a produs o busculadă între aceştia şi soldaţii turci, care, până atunci, îi provocaseră tot timpul pe români.

Glonţul, pornit din puşca slt. Dincă Bălşan, s-a “slobozit” parcă de la sine: împuşcătura a marcat dezlănţuirea luptei. O primă salvă a tunurilor otomane a făcut multe victime printre pompieri. Văzând aceasta, bravul căpitan Pavel Zăgănescu a strigat memorabilul său ordin: “Pe tunuri copii, că ne prăpădesc”. În frunte cu slt. Dincă Bălşan şi sergentul Petre Buzdugan, câţiva viteji au reuşit să captureze de la turci două piese de artilerie, producându-le acestora zeci de morţi şi răniţi. Dat fiind însă covârşitoarea superioritate numerică a inamicului, era evident că acţiunea cutezătoare a pompierilor n-avea sorţi de izbândă. Nevoiţi să se retragă, pompierii, alături de camarazii lor infanterişti, au continuat eroica lor rezistenţă împotriva oştirii otomane.

Bătălia din Dealu Spirii purtată împotriva trupelor contrarevoluţionare otomane a evidenţiat legătura strânsă între pompieri şi popor, hotărârea corpului de cadeţi şi a trupei de a respinge agresiunea străină.

Animaţi de dragostea de ţară, pompierii au dovedit, pe timpul încleştării: vitejie, curaj, măiestrie în rezolvarea oportună a situaţiilor de luptă, capacitate de luptă ridicată şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu inamicul.

Un participant la evenimentele vremii sintetiza rolul ofiţerilor pompieri astfel: “Pompierii, sub comanda unor ofiţeri ca Zăgănescu, Deivos şi Statrotescu deveniseră arma cea mai inteligentă a poliţiei Capitalei”.

Apreciind sacrificiul eroilor din Dealu Spirii, unde au căzut aproape 100 de pompieri militari, primul Parlament al României acordă, în anul 1860, pensii de viaţă participanţilor la eroicul atac, precum şi nou instituita medalie “PRO VIRTUTE MILITARI”.
La rândul său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, le-a adus omagiul posterităţii, prin acordarea la 13 septembrie 1863, a Drapelului de Luptă pompierilor militari din Bucureşti. În anul 1901, pe Dealul Spirii, a fost inaugurat Monumentul Eroilor Pompieri, eveniment ce a reunit în jurul său, pe ultimii 17 veterani ai istoricei bătălii.

În acel emoţionant moment, Preşedintele Consiliului de Miniştri, D.A. Sturza avea să spună: “sângele acestor credincioşi a ridicat neamul întreg şi vânjos, plin de încredere în sine şi în viitor! Nu se poate uita de poporul român că impulsiunea mişcării de redeşteptare din 1848, strigată prin fapta eroică din 13 septembrie, a reînviat şi s-a refondat simţământul despre datoriile noastre către patrie”.

Anul revoluţionar 1848 va consacra pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine – de această dată pentru idealurile democraţiei şi independenţei – ale pompierilor militari. Nici nu se vindecaseră rănile sinistrului din martie 1847 când, la 13 septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi al infanteriştilor, a înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale.

Toate sursele istorice, martorii oculari, contemporanii bătăliei, apreciază în unanimitate, că majoritatea jertfelor (din cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi) au fost date de pompieri, ei aflându-se în vâltoarea încleştării.

Un şir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al pompierilor militari. Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară românească – „Pro Virtute Militari”, înfiinţată de marele domn al Unirii de la 1859, Alexandru Ioan Cuza. Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării. Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861) primind primul drapel de luptă chiar din mâna domnitorului.

Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă şi împărtăşită de toţi istoricii, indiferent de epocile şi regimurile politice prin care a trecut ţara.
Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită din totdeauna ca fiind „ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA”, însă a fost legal oficializată după război, fiind prevăzută prin Legea 121 / 1996, privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin Hotărârea Guvernului 1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Niciodată capitolul din Istoria Naţională dedicat anului revoluţionar1848 nu a făcut abstracţie, indiferent de vremuri, de sângeroasa şi inegala confruntare dintre ostaşii Companiei de pompieri din Bucureşti şi o coloană a armatei otomane.

Atunci au căzut la datorie aproape jumătate din efectivele pompierilor, Dealul Spirii devenind, prin această tragică luptă de arme, un simbol al luptei şi iubirii de ţară.

Eroul Bătăliei din 13 septembrie 1848, căpitanul Pavel Zăgănescu, s-a născut la Râmnicu Sărat, în anul 1815, într-o familie modestă. La vârsta de 15 ani îmbracă haina militară, ca junker în armata naţională, iar după absolvirea şcolii tânărul sublocotenent este repartizat la Regimentul 2 infanterie Bucureşti, unde trece succesiv prin toate gradele ierarhice militare.

În anul 1844, prin Decret domnesc, ia fiinţă prima „Roată” de pompieri din Bucureşti, unde ofiţerul, împreună cu alţi colegi, era încadrat la comanda unui pluton. Patru ani mai târziu, în anul 1848, Pavel Zăgănescu era numit la comanda pompierilor militari bucureşteni. Devotat revoluţiei de la 1848, simpatizant al ideilor revoluţionare şi admirator al lui Nicolae Bălcescu, la 1 iulie 1848 ocupă cazarma de infanterie şi eliberează Guvernul provizoriu, arestând pe coloneii Odobescu şi Solomon, care încercaseră să înăbuşe revoluţia.

Pentru curajul şi devotamentul său, a fost înaintat la gradul de locotenent, iar în august 1848 la cel de căpitan. Pus în gardă de I.C. Brătianu, prefectul Poliţiei Capitalei, că la 13 septembrie 1848 un corp de oaste otomană urma să ocupe Bucureştiul, căpitanul a decis ca împreună cu 150 de subordonaţi să ocupe cazarma de infanterie din Dealul Spirii şi să bareze coloana lui Kerim Paşa spre centrul capitalei.

Profitând de deruta inamicului, îşi face loc până în faţa intrării în cazarmă, dinspre Izvor. Starea tensionată a trupelor produce declanşarea bătăliei, iar în crâncena încleştare au murit 200 dintre otomani, dar şi 80 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri.

Căpitanul Pavel Zăgănescu a fost urmărit de turci şi de regimul instaurat, a fost arestat şi întemniţat la Văcăreşti. Abia după un an şi jumătate, ministrul de justiţie Grigore Grădişteanu, care prezida Înalta Curte Criminală, a dat verdictul de nevinovăţie şi căpitanul a fost eliberat. În 1852, domnitorul Barbu Ştirbei a acceptat reînscrierea lui Pavel Zăgănescu la Roata de pompieri. Căpitanul a continuat a-şi servi ţara, fapt pentru care a fost înaintat la gradul de maior, apoi la cel de colonel, reuşind în scurt timp să facă Roata de pompieri din Bucureşti un adevărat corp de elită.

Din 1861 şi până în 1864 a fost inspector al graniţei Dunării, între 1868 şi 1870 prefect la Poliţiei Bucureşti, iar între anii 1870 şi 1874, deputat. Ca om politic, colonelul Pavel Zăgănescu avea deviza „Onoare şi libertate!”.

S-a stins din viaţă la 31 iulie 1897. În memoria acestui erou, Şcolii militare de Subofiţeri pompieri din Boldeşti i s-a conferit numele de „Căpitan Pavel Zăgănescu”.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top