in

A avut loc Ziua Porţilor Deschise la Jandarmeria Călăraşi

scoala altfel jandarm

Pentru a veni în întâmpinarea instituţiilor de învăţământ, care organizează activităţi extracurriculare şi extraşcolare cu ocazia derulării programului educativ “Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun” , Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi a organizat miercuri, 08 aprilie 2015, în intervalul 10.00-13.00, Ziua Porţilor Deschise.

Timp de trei ore, jandarmii călărăşeni au fost gazdele a peste 500 de elevi din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din municipiul Călăraşi. Cu această ocazie, tinerii prezenţi au putut cunoaşte tainele meseriei de jandarm şi au făcut cunoştinţă cu tehnica şi materialele din dotarea jandarmilor, autospecialele de intervenţie, câinii de serviciu şi au participat la exerciţiile demonstrative pregătite de luptătorii grupei de acţiuni speciale.

Jandarmeria a fost pe înţelesul tuturor – au fost purtate discuţii interactive pentru identificarea abilităţilor necesare parcticării profesiilor specifice Jandarmeriei, elevii fiind interesaţi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti pentru a îmbrăţişa meseria de jandarm dar şi de misiunile pe care le execută jandarmii zi de zi.

jandarm1

jandrm 2