24h/24h

Absolvenţii 2015 se pot înregistra la AJOFM pentru un loc de muncă

Young people_554x346

Absolvenții unei forme de învățământ promoția 2015 pot beneficia de serviciile şi facilităţile acordate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi, conform prevederilor Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Astfel, pentru a beneficia de indemnizație de șomaj este necesar ca, în termen de 60 zile de la absolvire, să se înregistreze la A.J.O.F.M. Călăraşi, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, cu următoarele documente:
– acte de studii şi de calificare (original şi copii);
– certificat de naştere (original şi copie);
– act de identitate (original şi copie);
– adeverinţă medicală cu menţiunea „Apt de muncă” sau cu restricţii ;

Data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire.

Dacă în cele 60 de zile nu au reuşit să ocupe un loc de muncă, după această perioadă, absolvenții pot depune cerere de acordare a indemnizaţiei de şomaj. În acest caz, este necesar să prezinte şi o adeverinţă de la Administraţia Finanţelor Publice, adeverinţă din care să rezulte dacă realizează sau nu venituri.

De reţinut faptul că, dacă nu s-au înregistrat la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă în cele 60 zile de la absolvire, absolvenții nu mai beneficiază de indemnizaţia de şomaj.

Termenul de 60 de zile se calculează de la data terminării cursurilor, indiferent dacă au susţinut sau nu examenul final.

Indemnizaţia de şomaj se acordă absolvenţilor pe o perioadă de 6 luni şi constă într-o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare (250 lei).

Indemnizaţia de şomaj se acordă tinerilor absolvenţi o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ finalizată.

În urma înregistrării la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă , absolvenții pot beneficia gratuit de :

– repartizarea pe un loc de muncă vacant;
– înscrierea la un curs de (re) calificare în una din meseriile solicitate pe piaţa muncii;
– informare și consiliere profesională, inclusiv instruirea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă (întocmirea unui curriculum vitae, a scrisorii de intenţie, instruire în vederea prezentării la interviul pentru angajare, etc).

În fiecare an, în luna septembrie, A.J.O.F.M. Călăraşi organizează o Bursă a Locurilor de Muncă pentru absolvenţii promoţiei anului în curs. În acest an, bursa locurilor de muncă pentru absolvenții promoției 2015 se va desfășura în 25 septembrie 2015.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 11 =

To Top