info

Accident grav cu 21 de victime. Plan Roșu de intervenție.

Pompierii militari din Călărași și București au intervenit la locul accidentului cu autospeciale de descarcerare, autospeciale de transport personal și victime multiple şi șase ambulanţe SMURD, pentru a acorda primul ajutor și a transporta victimele către unități spitalicești.

În data de 12.12.2016, ora 22.41, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DN 4, pe raza localității Curcani, pentru acordarea primului ajutor şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unui accident rutier grav, în care au fost implicate două autovehicule, un microbuz de transport persoane (înmatriculat în județul Călărași) şi un autoturism (înmatriculat în Bucureşti).

La sosirea echipajelor de intervenţie la locul accidentului, microbuzul cu 18 persoane era răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului, iar autoturismul în care aflau trei persoane, era de asemenea în afara părţii carosabile, pe celălalt sene de mers.

În urma accidentului au rezultat 21 de victime, neîncarcerate, imediat punându-se în aplicare Planul Roșu de intervenție la nivelul județului Călărași, fiind totodată solicitate forțe de intervenție suplimentare din cadrul celorlalte subunități ale I.S.U. Călărași, cât și din București

Primele forțe de intervenție care au sosit la locul teribilului accident au evaluat numărul și starea victimelor, după care acestea au fost transportate la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor: Oltenița, Floreasca, Universitar, Municipal, Sf. Pantelimon și Bagadasar Arseni din Capitală.

La fața locului s-au deplasat prefectul județului Călărași – Iacob George, (Î) inpectorul șef al I.S.U. Călărași –colonel Diaconu Lucian și coordonatorul U.P.U. SMURD Călărași– medic Viorica Gheorghiță.

După efectuarea triajului, o parte din victime au ajuns inițial la spitalul din Oltenița și ulterior au fost direcționate către spitale din București, astfel, din cele 21 de victime ale accidentului, 14 au ajuns la spitale din București, 3 au rămas în grija personalului medical din Spitalul Oltenița, iar alte patru persoane, care au primit îngrijiri medicale și care au avut traumatisme ușoare au plecat spre domiciliile lor.

Circulaţia pe DN 4 a fost întreruptă pe tronsonul Curcani – Oltenița pentru aproximativ patru ore, timp în care au acționat forțele de intervenție și s-au efectuat cercetările la fața locului de către organele abilitate.

La fața locului au fost de asemenea autospeciale, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Poliției, Jandarmeriei, Ambulanței și de la Drumurile Naționale.

Poliţiştii ruteri recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteza adaptată în funcţie de starea carosabilului şi să mărescă distanţa în mers, să evite acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare pentru a nu derapa!

Alegeţi cu grijă traseul de urmat şi interesaţi-vă din timp despre starea carosabilului şi a vremii!

Respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi indicaţiile poliţiştilor rutieri care se află în teren pentru efectuarea de activităţi specifice de fluidizare a circulaţiei rutiere!

accident-curcani_

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 5 =

To Top