info

O carte care se citeşte cu inima şi se înţelege cu sufletul: Adrian Sărmăşan – „Raiul Lupilor Îngeri”

Sâmbătă, 2 martie, a avut loc la Călăraşi lansarea de carte „Raiul Lupilor Îngeri”, ce poartă semnătura lui Adrian Sărmăşan.
Evenimentul a avut loc la Institutul Fordoc, începând cu ora 18:00.
Într-un cadru intim, au fost recitate poezii din volumul „Raiul Lupilor Îngeri” de către actorul Ştefan Niţu, urmând discuţii libere la care au participat, printre alţii, poeta Laura Matache, solista Zoia Alecu şi jurnalista Loreta Popa.

Lansarea oficială a cărţii a avut loc joi, 28 februarie, la Aida Pub, în Bucureşti. La eveniment au participat Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Ovidiu Mihăilescu, Andrei Păunescu, cunoscuţi din lumea folk-ului românesc.

Vineri, 1 martie, a avut loc cea de-a doua lansare, în club Alchemia, tot în Bucureşti, unde a avut loc şi un concert inedit feat Laszol Kovacs, cu piese noi de pe albumul „Voi rămâne aici”, ce va fi lansat de Adrian Sărmăşan în toamna acestui an.

În prefaţa cărţii, poeta Laura Matache spune despre „Raiul Lupilor Îngeri” că „este o pledoarie a fiinţării şi a redescoperirii de sine. Inspiraţia poate apărea de oriunde, însă modelarea ei ţine de o îndeletnicire străveche – arta de a povesti, arta de a căuta şi a alege cuvintele.

Ceea ce creezi pentru întreaga lume, ceea ce se cere de la tine este povestea. Acum şi pentru totdeauna. Iar dacă reuşeşti să laşi pe chipul cititorului lumină de zâmbet şi linişte se cheamă că eşti învingător.

Adrian Sărmăşan este un învingător. Trăieşte autentic, cu bucuria de a fi autentic. Pentru că îţi pui întrebarea Cine sunt eu? doar când devii conştient de puterea ta interioară.
Raiul lupilor îngeri este spaţiul unde locuieşte şi pe care ni-l dăruieşte cu tot sufletul.

Dacă vreţi să-l cunoaşteţi mai bine pe Adrian Sărmăşan citiţi-i poemele adunate în această carte-bijuterie, ilustrată minunat de două studente la UNARTE Bucureşti. Veţi descoperi un poet surprinzător care se exprimă cu uşurinţă în versuri, la fel cum o face şi prin muzică.

Poemele sale au o încărcătură emoţională pe care puţini o bănuiesc. Sunt sincere şi vizuale, pe alocuri misterioase. Aş spune că amestecă metafore şi meditaţii cu alegorii şi parabole, iar acest amalgam te obligă să rămâi o vreme pe gânduri.
Este o carte în culori tari, unde gândurile, cuvintele şi convingerile cresc frumos.

O carte care se citeşte cu inima şi se înţelege cu sufletul.
Raiul Lupilor Îngeri este o destinaţie inevitabilă pentru fiecare din noi. Fiţi printre primii care păşesc pe acest tărâm minunat.”

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =

To Top