info

APIA: fermierii care depun cereri după 27 iunie, nu mai primesc ajutor financiar

apia 2016

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 12.05.2016, de când a demarat autorizarea la plată a schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire), precum și pentru submăsurile compensatorii din PNDR aferente Măsurii 13, a fost autorizată la plată suma totală de 1.886,77 milioane lei (425,27 milioane euro) pentru un număr de 691.154 fermieri pentru care au fost emise deja ordinele de plată.

Facem precizarea că această sumă este compusă din: 1.302,7 milioane lei (294,88 milioane euro) din bugetul U.E. – F.E.G.A. (Fondul European de Garantare pentru Agricultura), 49,04 milioane lei (11,01 milioane euro) din bugetul național, respectiv 535,15 milioane lei (119,4 milioane euro) din bugetul U.E. – F.E.A.D.R. (Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala).

Totodată menționăm că începând cu data de 08.04.2016 și până în prezent, pentru Campania 2015, Agenția a efectuat autorizarea la plată a sumei totale de 3,625 miliarde lei (818,83 milioane euro) pentru un număr de 769.292 beneficiari.

În ceea ce privește Campania de primire a cererilor unice de plată 2016, au fost depuse un număr de 804.090 cereri, pentru o suprafaţă de 6.902.351 hectare.

Având în vedere modificarea prevederilor regulamentare, precum și cele ale O.U.G. 3/2015, cererile unice de plată pot fi depuse fără penalizări de întârziere până la data de 31 mai 2016.

După această dată, se pot depune cereri unice de plată cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.

Solicitările depuse după data de 27 iunie 2016 nu mai sunt admise, iar fermierului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − sixteen =

To Top