info

Autorităţile din Silistra şi Călăraşi vor pod peste Dunăre

pod Dunare

Autorităţile locale din România şi Bulgaria sunt, în continuare, interesate de ideea construirii unui pod peste Dunăre, între Călăraşi şi Silistra.
Marţi, 21 aprilie, o delegaţie formată din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Călăraşi şi Primăriei municipiului Călăraşi, din care au făcut parte şi preşedintele CJ, Răducu Filipescu, şi primarul capitalei de judeţ, Daniel Drăgulin, au participat în Shumen (Bulgaria) la o masă rotundă cu tema ”Infrastructura regională – premise pentru creștere și dezvoltare”.

Inițiatorul și organizatorul mesei rotunde a fost Camera de Afaceri a Bulgariei, reprezentată prin președintele acestei organizații, Sasha Donchev, subiectele principale supuse dezbaterii fiind construirea cu prioritate a podului peste Dunărea în zona Călărași(Ro)-Silistra (Bg) și a drumului de categoria I, pe traseul Silistra-Shumen-Karnobat-Iambol-Lesovo.

Între invitații și participanții la dezbatere au fost Consulul pe probleme economice al Turciei, membru al Ambasadei Turciei în Bulgaria, reprezentanți ai Districtului Edirne, ai administrației de stat centrală a Bulgariei (ministrul transporturilor) și locală (Prefectul Districtului Shumen și Primarul Municipalității Shumen), Prefectul și Viceprefectul Districtului Silistra, Primarul și Viceprimarul Municipalității Silistra.

Cu această ocazie au fost prezentate rapoarte privind situația existența a infrastructurii rutiere din partea de nord a Bulgariei, avantajele construirii drumului pe traseul menționat și a podului peste Dunărea în zona Călărași-Slistra. De asemenea, Jurgen Eisele, purtătorul de cuvânt al grupului de lucru pentru economie, turism și transport din cadrul ARGE și Consiliului Orașelor Dunărene, a prezentat situația infrastructurii de transport în zona Dunării inferioare.

Deşi voinţa autorităţilor locale din cele două ţări este pentru construirea podului peste Dunăre, principalul obstacol de depăşit este ca şi cele guvernele celor două ţări să sprijine ambiţiosul proiect. La întâlnirea din Bulgaria nu a participat nici un membru al guvernelor de la Bucureşti ori Sofia.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top