24h/24h

Călărași: 3 zile de viscol și zăpadă

Cod galben: Călărași / Ninsori abundente cantitativ și local viscolite / interval 05 ianuarie ora 22.00 – 06 ianuarie ora 20.00
Cod portocaliu: Călărași / Viscol puternic cu rafale de 70 – 85 km / h, vizibilitate sub 50 metri și local troienind zăpada/ / interval 06 ianuarie ora 02.00 – 06 ianuarie ora 18.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteorologică, potrivit căreia începând de joi 5 ianuarie până duminică 8 ianuarie, aria ninsorilor se va extinde şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale României, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70 – 85 km/h. Stratul de zăpadă depus ar putea depăşi 20 cm.

În aceste condiţii, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Știrbei” al judeţului Călărași transmit cetăţenilor câteva recomandări utile privind comportamentul ce trebuie adoptat pe durata acestei avertizări meteorologice.

Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor atmosferice folosind radioul şi televizorul;

Fiţi pregătiţi pentru a rezista acasă – pregătiţi rezervă de alimente, apă, combustibil şi asiguraţi-vă mijloace diferite pentru încălzit şi preparat hrana;

Pregătiţi mijloacele de iluminat independente de reţeaua electrică;

Păstraţi la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii;

Evitaţi absolut orice fel de călătorie dacă nu este absolut necesară;

Dacă este necesar să plecaţi, luaţi-vă articole de îmbrăcăminte groasă, fular, căciulă, mănuşi;

Călătoriţi numai ziua şi folosiţi şoselele principale;

Interesaţi-vă de starea drumurilor, înainte de a părăsi domiciliul/localitatea;

Nu fiţi cutezători şi temerari: opriţi, întorceţi-vă sau cereţi ajutor la nevoie;

Dacă plecaţi cu autovehiculul, asiguraţi-vă că este echipat cu lanţuri pentru zăpadă, lopată, cablu de remorcare, că aveți suficient combustibil şi asiguraţi-vă că ştie cineva dintre apropiați pe ce rută urmează să vă deplasaţi;

Dacă rămâneţi blocat în trafic, încercaţi să scoateţi autovehiculul de pe partea carosabilă pentru a facilita intervenţia mijloacelor de deszăpezire;

Dacă mijlocul de transport se strică, nu intrati în panică. Păstraţi-vă calmul, apelaţi numărul unic de urgenţă 112, aprindeţi luminile şi aşteptaţi ajutorul echipelor de intervenţie;

Nu părăsiţi mijlocul de transport pentru a cere ajutor, deoarece vă puteţi rătăci;

În localităţi nu parcaţi autovehiculele pe străzi. Încercaţi, pe cât posibil, să le scoateţi de pe partea carosabilă;

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top