in

Călăraşi: bărbat căzut de la etajul 2, în timpul unei lucrări de izolaţie

pompieri smurd calarasi

Ieri, 6 mai 2015, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să acționeze pe raza municipiului, pe strada București, la blocul D2, pentru a acorda primul ajutor unei persoane de sex masculin în vârstă de 49 de ani, care a suferit traumatisme în urma căderii de la etajul al doilea al imobilului, de la o înălțime de aproximativ 7 metri.

Accidentul a survenit în timp ce bărbatul efectua lucrări de izolație exterioară la un apartament de la etajul al doilea al blocului.

Paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au intervenit rapid pentru a acorda primul ajutor bărbatului și pentru a-l transporta la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului din Călărași.

La sosirea paramedicilor SMURD, persoana era conştientă şi prezenta mai multe traumatisme la nivelul hemitoracelui stâng și la membrul superior stâng.

Paramedicii au ajuns rapid la locul solicitării şi au acordat primul ajutor persoanei, i-au aplicat pansament compresiv, au imobilizat-o pe targă, i-au aplicat guler cervical, după care au transport-o de urgenţă la spitalul din Călărași (Unitatea de Primire Urgențe)