info

Călăraşi: TenarisSilcotub vă invită la Ziua Sportului

tenaris Ziua Sportului

TenarisSilcotub organizează, la Călărași, pe 24 mai 2014, cea de-a III-a ediție a evenimentului Ziua Sportului.

Timp de o zi, întreaga comunitate este invitată să facă sport, să alerge la crosurile 3Km și 10Km, să facă mișcare în cadrul jocurilor de baschet, fotbal, volei, badminton, tenis de masă. La rândul lor, cei mici vor sărbători mișcarea pentru sănătate jucând golf, freesbee, baschet, sau participând la mini concursuri pentru trotinete, la curse de alergare în familie.

Traseul pentru crosuri va da startul la km 0 din faţa Primăriei. Finish-ul va fi în Parcul Dumbrava, zonă care va găzdui și jocurile de familie și premierea participanților.

La evenimentul de anul acesta, sportivii locali se vor alătura concurenților, încurajându-i să ajungă pe podium. Astfel, Marian Șotârcă, fost fotbalist, acum antrenor la Dunărea Călăraşi, Victor Lupo Puiu, boxer profesionist, vor fi promotorii mișcării pentru sănătate în comunitatea din Călărași. TenarisSilcotub susține valorile locale, iar sportivii de performanță reprezintă adevărate modele pentru comunitate. Ei au reușit, prin muncă, perseverență și fair play să obțină rezultate deosebite; pentru ei, sportul a fost întotdeauna o sursă de inspirație în viață, care le-a modelat caracterele, determinându-i să iasă învingători din orice competiție.

Atmosfera va fi animată de Geanina Corondan și Cosmin Cernat.

„Revenim cu mare plăcere, în fiecare an, în cele două orașe, Zalău și Călărași, pentru a crește nivelul de conștientizare în rândul comunităților noastre privind importanța mișcării pentru sănătate. Dincolo de beneficiile pentru fiecare dintre noi, Ziua Sportului TenarisSilcotub a devenit o manifestare de referință pe agenda locală și un prilej așteptat de întâlnire și voie bună,” a declarat Michele Della Briotta, Area Manager Tenaris pentru Europa de Est.   

 Începând din 2011,  peste 3.000 de alergători din Zalău și Călărași s-au aliniat la linia de start a crosurilor de 3km si 10 km, iar familiile și prietenii lor i-au încurajat de pe margine sau au participat la celelalte activități organizate la Ziua Sportului TenarisSilcotub.

 Premiile puse în joc

Provocarea celor 10 Km este mare. De aceea, TenarisSilcotub a pus în joc premii care îndeamnă la mișcare.
Locul 1 – Cort drumeție,
Locul 2 – Rucsac drumeție și sac de dormit,
Locul 3 – Accesorii sportive de protecție.

Pentru crosul de 3 Km:
Locul I – Voucher Hervis în valoare de 400 de lei,
Locul II – Voucher Hervis în valoare de 300 de lei,
Locul III – Voucher Hervis în valoare de 200 de lei.

În plus, toți participanții la cros vor intra în tombola cu premii constând într-o Bicicletă Kross Hexagon X5 Negru 2014 și articole sportive.

Desfășurarea evenimentului

Crosurile de 3 și 10 Km

Începând cu ora 10:00, vom da startul crosului de 10Km, de pe platoul din fața Primăriei Călărași, kilometrul 0, iar de la ora 12:00 vom alerga la crosul de 3Km. Înscrierea pentru competiția de 10Km se poate face online pe siteul www.ziuasportuluitenaris.ro, între 5 -20 mai 2014 și în ziua evenimentului, între orele 8:00 – 9:30, la corturile special amenajate pe platoul din fața Primăriei Călărași.

Pentru competiția 3Km, înscrierile se fac în dimineața evenimentului, între orele 8:00 – 11:30.
Înscrierile se vor face separat pentru femei / bărbați și pe următoarele grupe de vârstă:

Cros 10 Km – competiția pentru public

Juniori: 14- 18 ani
Seniori (tineret): 19 -34 ani
Veterani: 35-45 ani / 46- 65 ani / peste 66 de ani

Cros 10 Km – angajați TenarisSilcotub

Seniori: 19- 34 ani
Veterani: 35-45 / 46-65 ani

Cros 3 Km  – competiția pentru public

Juniori 10 -14 ani / 15- 18 ani
Seniori: 19-34 de ani / 35-45 de ani / 46- 59 de ani
Veterani: peste 60 de ani

Cros 3 Km – angajați TenarisSilcotub

Seniori: 19 – 34 ani
Seniori: 35 – 45 ani / 46 – 59 ani / Peste 60 ani

 Angajații TenarisSilcotub vor susține prin exemplul propriu competiția alergând la crosurile de 3 și 10 kilometri, urmând să aibă un clasament special dedicat lor.

 Alte activități sportive

Mișcarea cunoaște multiple forme, de aceea vor fi organizate și o serie de activități distractive pentru copii și pentru cei mari. Cei mici vor putea juca de asemenea mini golf, freesbee, bachet sau vor putea participa la mini concursuri de trotinete. Cei mari vor putea participa la jocuri de baschet, fotbal, volei, badminton, tenis de masă.

Ediția Călărași a evenimentului Ziua Sportului TenarisSilcotub este organizată în parteneriat cu Primăria Călărași, Consiliul Județean Călărași, Direcția Sport și Tineret Călărași, Inspectoratul Școlar al Județului Călărași, Federația Română de Atletism, Prefectura Călărași, Biroul Rutier Călărași.

*****

Despre eveniment

Ziua Sportului este un proiect inițiat de TenarisSilcotub din dorința de a îmbunătăți viața comunităților în care își desfășoară activitatea, asumându-și astfel rolul de intermediar între membrii comunității, de la mic la mare, și sport, cu ale sale recunoscute beneficii pentru sănătate. 

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top