info

Cetățeni străini, îndepărtaţi sub escortă din România

trupe antitero

La sfârşitul primului trimestru al anului 2016, în evidențele Inspectoratul General pentru Imigrări sunt înregistrați 109814 de cetățeni străini, aflaţi pe teritoriul României. Dintre aceștia, 64493 provin din state terţe (cei mai mulţi din Moldova – 10658 , Turcia – 9039 şi China – 7607 ) şi 45321 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană ( Italia – 12962, Germania – 5492, Franţa – 4981).

În ceea ce priveşte localizarea lor pe medii, majoritatea cetățenilor străini se concentrează în mediul urban, indiferent de ţara/zona de provenienţă sau durata şederii.

Astfel, Municipiul Bucureşti a atras aproape o treime din cei peste o sută de mii de străini din România şi ocupă primul loc. Mulţi dintre aceștia locuiesc şi în judeţele Ilfov, Timiş, Cluj şi Constanţa.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), studii, angajare în muncă sau stabilirea permanentă pe teritoriul ţării noastre.

De asemenea, în perioada de referință, a fost asigurat accesul la procedura de azil pentru un număr de 229 persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internațională. Cei mai mulți din Siria, Irak, Pakistan şi Somalia.

Dat fiind contextul internaţional, activitatea de prevenire şi combatere a şederii ilegale a cetăţenilor străini a fost intensificată în această perioadă, astfel că un număr de 676 persoane au fost depistate în situaţii ilegale. Pentru 149 de cetăţeni străini au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului ţării noastre, iar 83 au fost îndepărtaţi sub escortă.

Având în vedere angajamentele asumate de România la nivel european, în conformitate cu deciziile Uniunii Europene de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecţiei internaţionale, în luna martie, primii 15 refugiaţi aflaţi pe teritoriul Greciei au fost transferaţi în România.

Tot în acest context de solidaritate şi sprijin la efortul european de gestionare a fluxurilor de migranţi, 10 ofiţeri experţi în domeniul procedurilor de azil vor participa la acţiunile comune pentru gestionarea crizei migranţilor din Grecia. Patru deja au început misiunea în insula Lesvos.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top