info

Împuşcaţi pentru că n-au fost căţei cuminţi. Poliţia continuă cercetările

caini impuscati Oltenita

foto simbol: www.darabaneni.ro

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea responsabililor de abandonarea câinilor găsiţi decedaţi, în apropierea comunei Luica, judeţul Călăraşi

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti în cauza privind câinii găsiţi decedaţi în zona adiacentă a D.J. 403, la ieşirea din comuna Luica, s-a stabilit că, în zilele de 28 februarie a.c. şi 01 martie a.c., Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olteniţa a organizat şi desfăşurat acţiuni de combatere a dăunătorilor pe fondul cinegetic 37 Mitreni. Au fost emise în acest sens autorizaţii de vânătoare, care confereau dreptul de a vâna pe fondul cinegetic, activităţile fiind coordonate de reprezentantul legal al acestei asociaţii.

Poliţiştii au identificat participanţii la aceste acţiuni, respectiv paznici de vânătoare şi membri ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olteniţa.

Potrivit declaraţiilor acestora, pe fondul cinegetic 37 Mitreni au fost identificate mai multe grupuri de câini hoinari care hărţuiau vânatul, fapt ce a impus împuşcarea acestora, posibilitate conferită asociaţiilor de vânătoare în conformitate cu Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Câinii împuşcaţi au fost transportaţi de pe fond, pe marginea D.J. 401, urmând să fie ridicaţi de către asociaţia de vânătoare în vederea incendierii.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigarea Fraudelor Olteniţa pentru stabilirea provenienţei câinilor, s-a constatat că, la data de 27 noiembrie 2012, Asociaţia Fonduri Europene – Consultanţa Curcani, judeţul Călăraşi, şi ECOSAL – Servicii Olteniţa SRL au încheiat un contract de prestări servicii pe o perioadă de un an. În baza acestuia, se instituia obligaţia Asociaţiei Fonduri Europene Consultanţă de a asigura adăpostirea, hrănirea şi îngrijirea medicală a animalelor fără stăpân, captivate de beneficiarul ECOSAL Servicii Olteniţa SRL, de pe raza municipiului Olteniţa.

La data de 15 februarie 2013, reprezentanţii Asociaţiei Fonduri Europene Consultanţa Curcani au abandonat adăpostul, lăsând fără supraveghere şi îngrijire exemplarele canine capturate, fără a înştiinţa expres beneficiarul ECOSAL Servicii Olteniţa SRL, despre această măsură şi fără a-şi exprima intenţia de a rezilia contractul de prestării servicii.

Verificările crotaliilor aplicate pe exemplarele canine, găsite decedate în afara comunei Luica, au relevat faptul că acestea aparţineau Asociaţiei Fonduri Europene Consultanţa Curcani.

Cercetările sunt continuate în cauză în conformitate cu prevederile Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea stabilirii responsabililor care au dispus şi au luat măsura abandonării şi eliberării din adăpost a câinilor, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.

sursa: Biroul de Presă al IPJ Călăraşi

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + twelve =

To Top