24h/24h

Concursul „Mesajul meu antidrog”, în şcolile din Călăraşi. Unde se depun lucrările.

20martiemesajulmeuantidrog-1395319357

Ediţia a XIII–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”, se desfăşoară în intervalul februarie – iulie 2016, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

„Mesajul meu antidrog” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA.

Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Parteneri în acest proiect, alături de ANA, sunt inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, direcţiile judeţene de tineret şi sport, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi locale.
Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.

Secţiunile ediţiei a XIII-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.

Beneficiarii direcţi estimaţi ai concursului sunt 150.000 de tineri din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu). Aproximativ 1500-2000 elevi participă cu lucrări la secţiunile menţionate mai sus, iar la concursurile sportive organizate la nivel judeţean participă în jur de 50000 -60000 de elevi.
Din fiecare judeţ /sector vor fi selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 3.500 de elevi. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general.

Activităţile proiectului sunt planificate, organizate şi coordonate la nivelul judeţului de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Călăraşi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Călăraşi şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Călăraşi.

Lucrările vor fi depuse la sediul CPECA Călăraşi, b-dul Nicolae Titulescu nr. 1, internatul Colegiului Agricol „Sandu Aldea” Călăraşi, et. III, până pe 29 aprilie 2016 (cu excepţia lucrărilor la secţiunea „Arte vizuale” care vor fi expuse pe data de 13 mai 2016 la Şcoala Gimnazială „Carol I” Călăraşi).

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − 4 =

To Top