LIFESTYLE

Consumul de pește reduce riscul de boli de inimă

Acizii grași omega-3 din pește și din suplimentele alimentare contribuie la reducerea posibilității de a dezvolta boli de inimă, conform unui studiu recent realizat în Statele Unite. Acest beneficiu a fost observat și în cazul persoanelor care manifestă deja un risc crescut în acest sens din cauza nivelurilor mari de colesterol ”rău” (LDL) din sânge, informează marți Reuters.

Asociația Americană a Inimii (American Heart Association) recomandă consumul a cel puțin două porții de pește pe săptămână sau suplimentele cu acizi grași omega-3 când acest lucru nu este posibil. Cercetări anterioare au demonstrat că acizii grași omega-3 contribuie la scăderea concentrației de grăsimi din sânge, a formării de depozite de grăsimi pe artere (ateroscleroză) și a riscului de aritmie dar și la o ușoară diminuare a tensiunii arteriale.

În cadrul cercetării recente, oamenii de știință americani au examinat studii publicate anterior cu privire la doi acizi grași omega-3: EPA (acid eicosapentaenoic) și DHA (acid docosahexaenoic). Ei au concluzionat că prezența alimentelor bogate în aceștia, sau administrarea de suplimente cu omega-3, a dus la reducerea cu 18% a riscului de boli de inimă.

De asemenea, s-a observat scăderea cu 16% a riscului de boli de inimă în cazul persoanelor cu niveluri ridicate de trigliceride în sânge, și cu 14% în cazul pacienților cu un nivel crescut al LDL — lipoproteina cu densitate joasă, cu cel mai mare nivel de colesterol — supranumit și ”colesterol rău”.

Citește mai mult: http://www.agerpres.ro/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 7 =

To Top