24h/24h

Copiii au petrecut ziua de 1 iunie la Pompieri (galerie foto)

copii 1 iunie vizita pompieri

Pe 1 iunie, de ziua copiilor, mai mulți elevi şi preşcolari din cadrul mai multor şcoli şi grădiniţe au trecut pragul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi, cu scopul declarat de a învăța cât mai multe despre activitatea salvatorilor şi despre întreaga tehnică de intervenţie a acestora, dar și pentru a se juca cu pistoalele de înaltă presiune, cu câinele lup de serviciu – Maya și celelalte echipamente ale pompierilor.

Copiii au fost încântaţi să asculte explicaţiile pompierilor în ceea ce priveşte activitatea de zi cu zi privind pregătirea pentru intervenţie, au prins curaj şi au urcat în autospeciale, mai bine zis, în toate autospeciale, chiar și în bărcile de salvare și în autoșenilată.

Ulterior, aceştia au dorit să se îmbrace cu echipamentele de intervenţie ale salvatorilor, cu costumele de protecţie tip „Nomex” şi cu vestele de salvare, iar în cele din urmă au solicitat să folosească şi ei pistoalele de înaltă presiune ale celor mai noi autospeciale ale I.S.U. Călăraşi, iar ca amintire, desigur, au cerut să li se dea voie să facă şi fotografii alături de pompieri, de căţeluşa Maya, de autospecialele moderne de intervenţie şi de celelalte echipamente.

Pompierii militari, s-au dovedit a fi, ca de fiecare dată, gazde primitoare şi călduroase pentru copii, le-au stat la dispoziţie cu tot ce au dorit aceştia, iar elevii şi preşcolarii la rândul lor, s-au arătat a fi mai mult decât bucuroşi de tot ceea ce au avut ocazia să vadă şi să cunoască.

copii pompieri 1 iunievizita copii pompieri 1 iunie

copii barca pompieri 1 iunie

copiii la pompieri 1 iunie

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top