Fapt divers

Cum descoperi potenţialul cel mai înalt din copilul tău, vara aceasta?

copii program vara

Centrul Gifted Education organizează, în perioada 18-30 iulie 2016, Bright Summer School 2016, scoala de vara dedicata copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani şi care cuprinde un program complex de activităţi de invatare prin joc inteligent precum mişcare creativă, percuţie, chineză distractivă, improvizaţie, scriere creativă, public speaking şi vânători de comori în aer liber.

Obiectivul Bright Summer School este de a-l determina pe copil să-şi dezvolte capacităţile transferabile în viitor, precum gândirea independentă, expresivitatea, creativitatea şi autodescoperirea.

“Fiecare copil are nevoie să-şi cunoască de timpuriu punctele tari şi să-şi găsească zona unde performează în mod natural bine şi care îi alimenteaza pasiunea. Pentru a-şi descoperi pasiunile, copiii au nevoie de o relaţie caldă cu persoane foarte talentate şi apropiate, care să îi susţină şi să le faciliteze activităţi unde pot cunoaşte maxima inspiraţie şi unde pot funcţiona la cele mai înalte capacităţi – cu ajutorul trainerilor şi al programului specializat Bright Summer School o pot face”, afirmă Gabriel Ban, coordonatorul proiectului educaţional.

Cursurile şi atelierele creative vor fi susţinute de cei mai talentaţi traineri şi specialişti în educaţie timpurie din România şi au menirea de a scoate în evidenţă potenţialul cel mai înalt al fiecărui copil, plecându-se de la premisa că fiecare copil are abilităţi înalte, în felul său unic, şi are talente şi pasiuni ascunse care abia aşteaptă să fie descoperite.

Scoala de Vara Bright Summer School 2016 cuprinde 12 zile de ateliere:
1. Kinestezic Flexmind (mişcare creativă), susţinut de trainerul Diana Preda; îi va învăţa pe copii cum să activeze gândirea flexibilă prin utilizarea mişcării, a dansului, a improvizaţiei, a creativităţii, prin exerciţii de conştientizare a spaţiului, a corporalităţii, a relaţiilor şi a perspectivelor multiple pentru aceeaşi situaţie, percepţie sau acţiune.
2. Rudimente de percuţie, susţinut de trainerul Constantin Nicolau, îi va învăţa pe participanţi cum să îşi folosească ambele emisfere cerebrale într-o manieră echilibrată, prin intermediului instrumentelor de percuţie. Totodată, lucrând cu un instrument muzical, se dezvoltă creativitatea şi conexiunile între oameni, care, atunci când cântă împreună, ajung să interiorizeze mai uşor regulile necesare oricărei comunicări eficiente.
3. Chineză distractivă, susţinut de fostul diplomat al Ambasadei României din Beijing, profesorul Marcel Anghel, îi va introduce pe copii în tainele uneia dintre cele mai vechi limbi din lume şi cea mai vorbită limbă la ora actuală pe Planetă. Totodată, profesorul le va arăta participanţilor cum s-a folosit un instrument logic pentru a simplifica substanţial, prin simboluri, această limbă care nouă, românilor, ni se pare imposibilă şi cât de fascinantă este cultura şi civilizaţia chineză.
4. Improvizaţie, susţinut de profesorul şi actorul Loreta Neculai. La acest curs, copiii vor efectua exerciţii de improvizaţie, care au ca obiective îmbunătăţirea încrederii în sine, a timpului de reacţie şi deschiderea către experienţe noi a tinerilor şi copiilor aflaţi pe calea dezvoltării.
5. Atelierele de scriere creativă, susţinute de lectorul Mario Barangea, sunt o invitaţie la gândire recreativă, prin metode simple, dar cu efect clar de îmbunătăţire a abilităţilor de inovare, a cizelării talentelor şi a imaginaţiei, în general.
6. Public Speaking, susţinut de trainerul Mihaela Mathe. La acest curs, copiii vor fi angrenaţi în jocuri interactive de cunoaştere, de dezvoltare a creativităţii şi vor învăţa cum să înţeleagă mai bine structura poveştii în practica discursului. Copiii vor descoperi, jucându-se, că fiecare dintre ei are propriul mesaj. De asemenea, vor învaţa să interacţioneze şi să comunice eficient pentru a obţine ceea ce este mai bun pentru ei.
7. Cursul “Happy Deco”, susţinut de trainerul Gabriela Alba, oferă copiilor oportunitatea de a experimenta o serie de tehnici artistice inedite în cadrul unor teme exuberante şi provocatoare. Copii vor învăţa cum să-şi folosească inteligenţa spaţial-vizuală şi creativitatea, într-o atmosferă relaxată şi plină de culori diverse.
8. Outdoor Adventure, susţinut de trainerul Gabriel Ban, va cuprinde, în primul weekend, un Treasure Hunt în aer liber, care scoate la lumină spiritul aventurier al copilăriei, înţesat cu enigme ale lumii botanice, ghicitori contra-cronometru, probe de orientare, lucru în echipă, importanţa şi protecţia mediului înconjurător, recunoaşterea florei şi plantelor rare şi descoperirea unor curiozităţi istorice despre Grădina Botanică.

În al doilea weekend, activitatea va cuprinde un joc denumit “Family Quest”, în care copiii şi părinţii vor face parte din aceeaşi echipă. Chiar dacă, aparent, jocul are o componentă competitivă, echipele primind mai multe sarcini creative şi provocatoare, la final scopul activităţii va fi unul: copiii să descopere valoarea cooperării cu părinţii lor, iar părinţii să-şi reamintească să copilărească alături de copiii lor.

Detalii si înscriere la Bright Summer School 2016: http://giftededu.ro/bright-summer-school

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + one =

To Top