in

Cupa Paintball Călăraşi 2010

Sâmbătă 17 aprilie, se va desfăşura la Călăraşi, prima ediţie a Cupei Pantball 2010. Întrecerea este dedicată unui sport devenit foarte popular în ultima vreme. Până în acest moment s-au înscris deja nouă echipe. La Cupa Paintball, o echipă este formată din 3 membri cu un căpitan de formaţie.

Participanţii vor avea ocazia să-şi pună în valoare în cadrul unor scheme de joc tactice, abilităţile de luptă şi spiritul de echipă. Premiile puse în joc de organizatori sunt foarte multe. Jocul se desfãsoară cu arme pe bază de gaz care pot trage (împuşca) capsule cu gelatină biodegradabilă, vopsea netoxică. Deşi se vorbeşte uneori despre paintball ca fiind un joc “de război”, acesta promovează gloria învingătorului. Odată ce ai experimentat, ai încercat acest sport, sigur vei realiza foarte rapid că terenul de luptă nu este acel loc sigur pe care filmele de cinema îl realizează pentru a te face invincibil. Paintball nu este violent, în ciuda aparenţelor pe care le poate întâlni un neexperimentat.

Jucătorii de paintball sunt costumaţi cu haine de camuflaj numai datorită faptului că jocul se desfăşoară în pădure şi nu trebuie să fie văzuţi de adversari. Acei jucători care vor acorda atenţie simţurilor personale, care vor pune în aplicare strategii foarte bune de orientare a echipei şi care vor planifica şi comunica se vor impune destul de uşor şi rapid în faţa adversarilor.

Echipele participante care s-au înscris până acum la Cupa Paintball-Călăraşi 2010:

1. Assault
2. Terror
3. Racheta

4. R&S Guard Security
5. Kamikaze
6. Dragonul Roşu

7. Pressa
8. Par Pac
9. Bordo

Strategie: Deathmatch pe 2 echipe

-2 echipe egale numeric se confruntă pe terenul convenit ca suprafaţă de joc.
-Fiecare echipă pleacă din baza sa, la semnalul arbitrilor.
-Jucătorii au număr egal de bile, acestea sau markerele nefiind transmisibile.

-Jucătorii care au fost loviţi şi la impact bila s-a spart, şi cei care au rămas fără muniţie părăsesc terenul, fiind consideraţi morţi.
-Jucătorii care sunt eliminaţi nu au voie să comunice prin cuvinte sau gesturi poziţia şi intenţiile adversarilor. Echipă a carei membri comit această faptă este descalificată.

-Pentru a câştiga războiul o echipă trebuie să aibă 2 victorii din 2 meciuri, câştigă echipa care rămâne cu cel puţin un membru în viaţă, cu muniţie disponibilă.

-Timp sugerat: 10 min.

Sponsori: Paintball Călăraşi, Bebe Comtrans SRL, Elixir Press, SC Cupidon Başfalion SRL, Cory Gym.

Parteneri: Direcţia Judeţeană de Sport Călăraşi, Observator de Călăraşi, infoMuntenia.ro, Ziarul Obiectiv, Olteniţeanul.ro, EpsilonIT, Simpexmedia.ro., www.sportcalarasean.ro.

Pentru mai multe detalii, contactează www.paintball-calarasi.com, sau la tel. 0720.294547.