info

De azi, pompierii călărăşeni au în dotare o nouă autospecială

Clipboard01
În prezenţa reprezentanţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia. o nouă autospecială a intrat astăzi, 17 noiembrie 2015, în dotarea pompierilor călărăşeni.

Autospeciala multifuncţională are turbofreză, cisternă cu apă şi motopompă

– poate degaja 1000 de tone de zăpadă într-o oră, deplasându-se cu aproximativ 5 km pe oră în sarcină maximă

– poate transporta 5000 de litri de apă potabilă, care poate fi distribuită populaţiei în condiţii excepţionale şi de asemenea această cantitate poate fi refulată cu ajutorul motopompei din dotarea sa

În prezenţa reprezentanţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia şi a administratorului public din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi – Daniel Ştefan, cea mai nouă autospecială a pompierilor militari din Călăraşi a intrat astăzi oficial în dotarea Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă « Barbu Ştirbei » al judeţului Călăraşi.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia a implementat prin Programul REGIO, Axa prioriotară 3, Domeniul Major de intervenţie 3.3, proiectul « Achiziţii echipamente pentru Situaţii de urgenţă în condiţii de iarnă (autofreză de zăpadă în regiunea Sud Muntenia) », valoarea totală a proiectului fiind de 6.227.507,99 lei.

Autospeciala este construită pe şasiu de MAN, are 290 de cai putere şi tracţiune 4X4, ceea ce îi conferă o bună fiabilitate de deplasare în condiţii excepţionale de iarnă.

Rolul acestei autospeciale multifuncţionale este foarte important pentru capaciatea de intervenţie în situaţii de viscol, temperaturi foarte scăzute şi zăpadă depusă pe carosabil în catităţi mari.

Turbofreza din partea frontală a autospecialei poate degaja atunci când este în sarcină maximă aproximativ 1000 de tone de zăpadă într-o oră, viteza de deplasare fiind de circa 5 km / 60 de minute.

Este cunoscut faptul că în zona noastră, a Bărăganului, iernile sunt aspre şi cu cantitaţi mari de zăpadă, condiţii foarte dificile de intervenţie pentru pompieri care în lupta cu secundele indiferent de vicisitudinile naturii, acţionează pentru salvarea vieţii şi pentru protejarea bunurilor comunităţii.

Această noua autospecială va fi antemergător pentru autospecialele de intervenţie, sprijinind astfel eforturile pompierilor de a ajunge în timp util acolo unde sunt solicitaţi, la cazuri medicale grave, la femei gravide care sunt aproape de momentul în care dau viaţă unor prunci, la persoane nedeplasabile, la intervenţii de stingere, la persoane blocate în trafic pe timp de viscol şi în multe alte cazuri asemănătoare.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × four =

To Top