LIFESTYLE

De ce este bine să consumăm sparanghel

sparanghel

Are gust fantastic şi efecte nemaipomenite asupra sănătăţii. Aşa poate fi descris pe scurt sparanghelul, această legumă mai puţin cunoscută şi consumată la noi în ţară, dar atât de adorată de alte civilizaţii şi pe bună dreptate.

Având în vedere că însuşi regele Ludovic al XIV-lea a dispus construirea de solarii speciale pentru a se bucura de sparanghel tot timpul anului, leguma căpătând astfel titulatura de “hrana regilor”, trebuie să aflăm şi noi de ce este atât de apreciată această legumă.

Iată în linii mari beneficiile consumului de sparanghel: detoxifiază, are proprietăţi antiîmbătrânire, este considerat afrodiziac, protejează împotriva cancerului, ameliorează durerile şi inflamaţiile din corp, previne osteoporoza, reduce riscul de boli de inimă şi malformaţiile congenitale.

Să luăm acum, pe rând, toate aceste efecte benefice şi să descoperim care sunt, de fapt, substanţele miraculoase din compoziţia acestei legume.

Per porţie, sparanghelul conţine aproximativ 288 de miligrame de potasiu, recunoscut pentru capacitatea sa de a reduce grăsimea de pe abdomen, 3 grame de fibre care îmbunătăţesc digestia, are doar 40 de calorii, 0 colesterol sau grăsimi, deci poate fi inclus în orice dietă de slăbire. Potrivit specialiştilor americani de la UCLA, sparanghelul este legume numărul 1 în procesele de detoxifiere.

Sparanghelul este bogat în glutation, un aminoacid cu proprietăţi antioxidante care protejează celulele de radicalii liberi şi toxine, astfel că ne menţine pielea tânără şi radiantă, ca la 20 de ani.

Efectul afrodiziac al sparanghelului este datorat nu compuşilor săi, ci mai degrabă unui cumul de factori psihologici. Se pare că forma sugestivă a sparanghelului este cea care, de fapt, face din această legumă un foarte bun afrodiziac. Francezii numesc sparanghelul asperge, un termen care de regulă este asociat cu…penisul.

Folaţii din sparanghel fac ca această legumă să deţină importante proprietăţi anticancerigene. Aceşti compuşi se găsesc în special în vegetalele verzi şi în citrice şi, deşi frecvent se întâmplă ca acidul folic să fie considerat unul şi acelaşi cu folaţii, trebuie să ştiţi că acidul folic este un supliment derivat şi nu are la fel de multe beneficii. Tot folaţii sunt cei care ajută la reducerea inflamaţiilor şi ameliorarea durerilor, dar şi la reducerea riscului de boli de inimă.

Sparangelul este bogat în vitamina K, care ajută la dezvoltarea şi creşterea densităţii osoase, prevenind astfel osteoporoza şi osteoartrita. De asemenea, vitamina K este esenţială pentru sinteza osteocalcinului, proteina structurală din oase, cu rol de preluare şi depunere a calciului exact acolo unde este nevoie.

O altă substanţă din sparanghel numită inulină este extrem de benefică în dezvoltarea bacteriilor considerate prietenoase pentru organism, făcând astfel digestia un proces mult mai uşor.

Citeste mai mult: http://www.csid.ro/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + one =

To Top