info

De Ziua Națională, vor fi la datorie peste 100 de polițiști călărășeni

Peste 100 de polițiști vor fi la datorie, de Ziua Națională a României, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de această sărbătoare.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în municipiul Călăraşi sunt programate ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la care se preconizează participarea unui public numeros.

În acest context, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi va acţiona cu 106 poliţişti şi 39 autospeciale, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, circumscrise acestor sărbători.

Astfel, din totalul polițiștilor implicați în misiunile desfășurate de Ziua Națională, 67 sunt de ordine publică, 20 sunt polițiști rutieri, iar 19 de polițiști sunt de la alte structuri.
Totodată, 43 patrule de siguranţă publică, dintre care 10 pedestre şi 33 auto, vor acţiona, pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea pe trenurile de călători, cu precădere pe rutele unde vor avea loc manifestările, precum şi în staţii şi triajele de cale ferată.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top