info

Dezbatere despre regionalizare iniţiată de sindicate

dezbatere Prefect Calarasi

Miercuri, 15 mai, sala de şedinţe a I.J.P. Călăraşi s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru participanţii la Conferinţa Judeţeană “Dialogul social regional, factor de stabilitate şi coeziune socială în contextul regionalizării României”, organizată de Confederaţia Sindicală Naţională “Meridian”, în parteneriat cu Federaţia Agricultorilor “Fermierul”, cu sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Călăraşi.

Evenimentul a reunit, alături de preşedintele C.S.N. Meridian, Ion POPESCU, numeroşi factori decizionali de la nivelul judeţului Călăraşi – prefectul George IACOB, primari, reprezentanţi ai autorităţilor publice deconcentrate şi descentralizate – parlamentarii călărăşeni Daniel FLOREA şi Vasile ILIUŢĂ precum şi secretarii de stat Francisk Iulian CHIRIAC (Ministerul Sănătăţii) şi Dumitru Daniel BOTĂNOIU (M.A.D.R.), chestorul principal de poliţie Lucian GURAN (Director general adjunct în cadrul M.A.I.).

Conferinţa a fost concepută ca un cadru de dezbatere referitor la dezvoltarea durabilă a judeţului Călăraşi, în contextul regionalizării, al descentralizării şi al Politicii de Dezvoltare Regională a României în perspectiva 2014 – 2020.

În cuvântul de deschidere, prefectul Judeţului Călăraşi şi-a manifestat încrederea în rolul esenţial al dialogului social în sprijinul modernizării României: “Nu voi vorbi despre regionalizare şi descentralizare, fiindcă ştim cu toţii că acestea sunt procese ample, menite să reducă decalajele economice dintre regiuni, prin creşterea substanţială a absorbţiei fondurilor europene. În spiritul democraţiei, aceste obiective pot fi atinse doar cu acordul şi implicarea majorităţii cetăţenilor. Dialogul social tripartit, între sindicate, patronate şi administraţie reprezintă cea mai corectă cale de a ne asigura că fiecare dintre noi înţelege şi decide corect pentru viitorul comun”.

La finalul dezbaterilor care au durat aproape trei ore, domnia sa a concluzionat: “Distinşii mei antevorbitori s-au referit la suportul financiar, absolut necesar pentru concretizarea proiectelor investiţionale prin care se poate valorifica în proporţie cât mai mare potenţialul local. Din punctul de vedere al omului din administraţie, eu doresc să subliniez că nu trebuie să uităm de factorul uman. Cunosc foarte bine judeţul şi vă pot spune că numeroase primării dispun de numai câţiva funcţionari şi sunt efectiv copleşite de multitudinea obligaţiilor ce le revin.

De la aceşti oameni aşteptăm proiecte de dezvoltare şi cerem administrarea atentă şi eficientă a fiecărei localităţi. Mi-aş dori ca ei să aibă la dispoziţie legi mai clare, susţinere financiară corespunzătoare, dar şi să beneficieze de o atitudine mult mai cooperantă din partea autorităţilor de management al fondurilor europene sau a diverselor ministere. Sper ca dialogul desfăşurat astăzi, cu o participare cum nu ştiu să mai fi fost în Călăraşi, să îşi arate roadele şi în acest sens”.

cofetaria-calarasi-h
1 Comment

1 Comment

  1. Dcnews

    16 May 2013 at 15:59

    Haos!!! asta se va crea daca se va merge mai departe cu regionalizarea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top