info

Două programe de prevenire a consumului de droguri, aprobate de Guvern

antidrog

Guvernul a aprobat în şedinţa din 19 august a.c., două programe în domeniul prevenirii şi asistenţei medicale, psihologice şi sociale a consumatorilor de droguri – Programul național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015 – 2018 şi Programul de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri 2015 – 2018.

În contextul asumării prevederilor documentelor internaţionale pentru implementarea politicilor naţionale antidrog, la care România este parte, Guvernul a aprobat miercuri, 19 august a.c., prin două hotărâri de Guvern, cele două programe care au ca scop prevenirea consumului de droguri şi oferirea de asistenţă medicală, psihologică şi socială consumatorilor de droguri, ce urmează a fi derulate prin Agenţia Naţională Antidrog din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de coordonator naţional al politicilor în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri.

Aceste programe se desfășoară în paralel și urmăresc continuarea și finalizarea unor proiecte privind combaterea consumului de droguri, începute în anii precedenți, facilitând totodată realizarea obiectivelor Strategiei Naționale Antidrog 2013-2020.

Astfel, Programul național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015 – 2018 va fi pus în aplicare exclusiv de către Agenția Naționala Antidrog, unitate a Ministerului Afacerilor Interne, iar Programul de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri 2015 – 2018 va fi pus în aplicare de către Agenția Națională Antidrog, prin procedura de selecție a cererilor de finanțare depuse de către organizațiile neguvernamentale.

Subprogramele prevăzute de cele două programe se pot clasifica după tipul de activitate, după cum urmează:
· Activități de prevenire a consumului de droguri, inclusiv tutun, alcool şi substanţe noi cu efecte psihoactive. Aceste programe se adresează, în principal, tinerilor cuprinși în toate formele de învățământ, prin orientarea acestora către activităţi culturale, artistice şi sportive, ca alternativă la consumul de droguri și pentru promovarea unui stil de viaţă de sănătos.
Prevenirea consumului de droguri prin programe de educație nonformală au în vedere dezvoltarea comportamentului controlat. Totodată, în sprijinul prevenirii consumului de droguri, se dorește crearea unei reţele specializate, formată din cadre didactice, consilieri şcolari, voluntari.
· Activități de asistență medicală, psihologică și socială pentru consumatorii de droguri se vor realiza pin intermediul centrelor de de prevenire, evaluare şi asistenţă antidrog. Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (C.P.E.C.A) reprezintă o structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog și asigură, suplimentar, atribuţiilor de bază în domeniul asistenţei consumatorilor de droguri (evaluarea medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, managementul de caz, asigurarea medicaţiei), servicii de asistenţă integrată în adicţii (servicii de menţinere a abstinenţei cu metadonă, servicii de menţinere a abstinenţei cu buprenorfină, servicii de menţinere a abstinenţei cu naltrexonă, testare rapidă HIV, HVC şi HVB ş.a.).
De asemenea se dorește crearea a două servicii sociale tip adăpost, cu câte 10 locuri pentru consumatorii de droguri, precum și a unui centru social pentru copiii consumatori de droguri (15 locuri).
· Activitățile de informare se vor realiza prin intermediul serviciilor outreach (pe teren) și intervenții pentru românii care lucrează în străinătate sau se deplasează frecvent în străinătate, precum și pentru imigranții care consumă droguri, oferindu-le ghiduri de informare cu privire la riscurile consumului de droguri.
Totodată, se dorește consolidarea serviciilor de informare și consiliere telefonică pentru consumatorii de droguri și familiile acestora, precum și realizarea unei baze de date online cu serviciile de prevenire, consiliere, tratament, testare și vaccinare a bolilor asociate consumului de droguri.
· Activitățile de reintegrare socială a foștilor dependenți de droguri se realizează prin servicii de tip „grup suport” care vizează și persoanele private de libertate (penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor) și reabilitate prin programe de tip comunitate terapeutică în penitenciar.

Programul Național de Prevenire și Asistență Medicală, Psihologică și Socială a consumatorilor de droguri 2015-2018 are un buget total de 28 de milioane lei, iar Programul de interes Național de Prevenire și Asistență Medicală, Psihologică și Socială a consumatorilor de droguri 2015-2018 are un buget total de 12,7 de milioane lei.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top