Actual

Dragoș Coman – atac la Filipescu: „Vreau un PNL mai apropiat de istoria Brătienilor şi nu de Adrian Năstase”

Miscarea Populara Calarasi

Tinereţea, buna intenţia şi hărnicia sunt atuurile cu care organizaţia judeţeană Călăraşi a Partidului Mişcarea Populară a ieşit în faţa opiniei publice, după ce formaţiunea politică a fost recunoscută, oficial, prin decizia Justiţiei, pe 29 ianuarie.

Din echipa cu care Dragoş Coman, preşedintele PMP s-a prezentat în faţa jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă, nici o persoană nu a împlinit 40 de ani, dar liderul Mişcării Populare spune că tocmai acesta este avantajul organizaţiei: „Suntem un partid tânăr, format într-o măsură covârşitoare din tineri care nu au mai făcut politică până la acest moment. Ţinta noastră este să creăm un partid nou, dar dacă sunt şi persoane care trec de media vârstei noastre nu o să le împiedicăm să ni se alăture.”

Dragoş Coman spune că în câteva zile PMP Călăraşi poate raporta 15 organizaţii înfiinţate în judeţul Călăraşi, urmând ca până la alegerile europarlamentare numărul acestora să ajungă la 30.

Preşedintele PMP Călăraşi a mai precizat că este aşteptat să vină în partid orice om care crede în principiile dreptei politice, dând exemplul unor tineri care nu s-au mai regăsit în rândul PSD şi au ales să treacă la dreapta eşicherului politic.

Dragoş Coman spune că aşteaptă alături de Mişcarea Populară şi alte partide care doresc să consolideze dreapta românească. Întrebat cum priveşte o posibilă colaborare cu cel mai puternic om politic al judeţului, Coman nu a ezitat să-i taxeze pe liberali pentru alianţa cu PSD: „Mi-aş dori o apropiere de domnul Filipescu, dar o apropiere într-un moment în care să văd că partidul domniei sale, PNL, este mai ataşat de istoria Brătienilor şi nu de Adrian Năstase. Aş putea colabora cu Răducu Filipescu în cazul în care PNL s-ar dezice de anumite elemente şi ar forma o uniune de dreapta.”

Coman a mărturisit că nu vizează nici o funcţie publică, amintind că atunci când era membru PDL şi i s-au oferit posturi le-a refuzat. Preşedintele PMP a fost acuzat mai voalat, mai direct, de către jurnalişti, că ar fi naiv atunci când crede că Mişcare Populară ar putea fi construcţia politică onestă şi corectă. „ Lucrăm pentru o construcţie frumoasă, lăsaţi-mă să fiu visător în continuare”- a declarat Dragoș Coman.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =

To Top