info

Aşteptat cu mere verzi: MRU a fost la Călăraşi

Forta Civica mar

La final de periplu electoral, după ce a făcut mii de kilometri prin toată ţara, liderul Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) a fost primit de colegii săi de partid de la Călăraşi cu mere verzi, frumoase, parcă decupate din sigla Partidului Mişcarea Populară.

Secretarul general al partidului, Ştefan Pirpiliu, a sesizat hilarul situaţiei şi a cerut ca merele verzi să fie luate de pe masă, înainte ca MRU să dea cu ochii de ele, sau, Doamne fereşte, acesta să fie imortalizat lângă semnul electoral al concurenţei.

MRU a văzut situaţia un pic mai degajat şi a oferit un răspuns inspirat, care să mascheze gestul necugetat nepotrivit al colegilor de la Călăraşi de a-i pune în faţă simbolul partidului lui Traian Băsescu:

„Cred că alimentaţia sănătoasă ne transmite un mesaj, merele sunt obligatorii pentru a avea cât mai multe vitamine în organism. Cum zice proverbul, un măr pe zi ţine doctorul departe. Când mâncăm mere nu înseamnă că ne gândim la politică, dar unii când mănâncă morcovi, da, se gândesc la soarta lor.”

Altfel, Mihai Răzvan Ungureanu, şi-a prezentat partidul ca fiind populat cu oameni tineri şi pregătiţi profesional, fără probleme penale ori colaborări cu securitatea comunistă. MRU apreciază că partidul său va avea un bun scor electoral la alegerile din 25 mai, privind cu optimism inclusiv către alegerile prezidenţiale din toamnă.

MRU crede că atacurile venite din partea competitorilor politici demonstrează că Forţa Civică a început să deranjeze: „Pe măsura loviturilor primite din partea amicilor politici, ne dăm seama că avem un rezultat mai bun decât cel prognozat.”

Forţa Civică are pe lista de candidaţi la alegerile europarlamentare, pe locul 36, o călărăşeancă, Doiniţa Tudorache (foto în stânga), care s-a prezentat ca fost redactor în presa locală, aceasta lucrând acum pentru Provident.

MRU la Calarasi

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + thirteen =

To Top