in

Fostul șef ISU Călărași preia conducerea la Constanța

colonel gheorghe popa
Astăzi, 15 iulie 2016, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al județului Constanța, un reprezentant al conducerii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a prezentat noul inspector șef al acestei unităţi.

Prin încetarea de drept a împuternicirii locotenent colonelului PETROV Daniel, care a asigurat comanda pompierilor constănțeni, pentru asigurarea continuității actului managerial, a fost emis ordinul inspectorului general în baza cărui colonel POPA Daniel Gheorghe este împuternicit, pentru o perioadă de 6 luni, să îndeplinească atribuţiile inspectorului şef al ISU Constanța.

Totodată, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Știrbei” al judeţului Călărași sunt preluate, prin împuternicire pentru o perioadă de 6 luni, de către colonelul DIACONU Lucian. Ofițerul ocupă începând cu anul 2009 funcția de prim adjunct al inspectorului șef în cadrul aceleiași instituții.

Colonelul POPA Daniel Gheorghe a ocupat din anul 2001 funcţia de comandant al Grupului de Pompieri din Călărași, iar din anul 2004 deține funcția de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Știrbei” al judeţului Călărași. Cu o experienţă de peste 30 de ani în această Armă, noul comandant al salvatorilor constănțeni este absolvent al Şcolii de ofiţeri activi a Ministerului de Interne (promoţia 1985, arma „pompieri”) şi Facultăţii de Drept din cadrul Universității din București (1996).
Pe parcursul carierei militare a ocupat funcţii de execuţie şi de comandă atât în plan operativ, cât şi în cel preventiv, remarcându-se prin rigurozitate și profesionalism în îndeplinirea activităților specifice.