info

În 2014, unul din doi copii care au sunat la 116 111, au cerut consiliere în relaţia cu părinţii

tel copil

Un copil din doi, care au sunat la Telefonul Copilului 116 111, în 2014, a solicitat consiliere psiho-emoțională de lungă durată în vederea îmbunătățirii relației cu părinții. 30,40% dintre ei au sesizat probleme legate de nevoia de comunicare, 24,05% probleme de relaționare deficitară cu părinții, 12,98% neînțelegeri cu părinții, 12,46% s-au luptat cu o criză de identitate și anxietăți, 7,72% cu tulburări de comportament, 5,10% cu gânduri / gesturi extreme și 5,10% cu probleme sentimentale. 116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului şi Telekom Romania.

Nevoia de comunicare cu părinții a fost sesizată, în principal, de fete în procentaj de 77,94%, care aveau vârsta cuprinsă în categoriile: 13 – 15 ani în procentaj de 27,21%, 7 – 9 ani în procentaj de 25,47%, 10 – 12 ani în procentaj de 22,55% și 16 – 17 ani în procentaj de 7,91%. În ceea ce privește băieții, nevoia de comunicare s-a evidențiat la categoriile de vârstă 10 – 12 ani (6,37%), 13 – 15 ani (4,90%) și 16 – 17 ani (3,18%).

De asemenea, relaționarea deficitară cu părinții a fost exprimată mai mult tot de fete în procentaj de 76,44%, în principal din categoriile de vârstă: 16 – 17 ani în procentaj de 38,84% și 13 – 15 ani în procentaj de 37,60%.

Băieții, care au exprimat probleme de relaționare cu părinții, au fost, cu precădere, cu vârsta cuprinsă între 13 – 15 ani (12,81%) sau 16 – 17 ani (4,55%).

Neînțelegerile în familie au fost exprimate în special de adolescenți, fete 13 – 15 ani (51,66%), fete 16 – 17 ani (17,50%), băieți 13 – 15 (9,16%) și băieți 16 – 17 ani (5,80%).

Gândurile sau gesturile extreme au fost semnalate numai de adolescenți: fete în procentaj de 67,66% și băieți în procentaj de 26,48%. Raportul grupă de vârstă – gen arată că numărul cel mai mare de cazuri a fost sesizat de fete 16 – 17 ani în procentaj de 47,06%, fete 13 – 15 ani în procentaj de 20,60%, băieți 16 – 17 ani în procentaj de 20,60% și băieți 13 – 15 ani în procentaj de 5,88%.

Cu o experienţă de 13 ani în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale familiei, Asociaţia Telefonul Copilului este singura organizaţie neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziţia copiilor şi părinţilor o linie telefonică de asistenţă la nivel naţional. 7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, Asociaţia Telefonul Copilului răspunde apelurilor copiilor şi părinţilor la 116 111, număr armonizat european. În perioada 21 noiembrie 2001 – 31 ianuarie 2015, un număr total de 2.073.366 de apeluri a fost înregistrat de Asociaţia Telefonul Copilului, iar dintre acestea au fost identificate 52.133 cazuri care au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate. Apelul este oferit gratuit de Romtelecom şi Cosmote.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top