Fapt divers

Iohannis către PSD: “Să vă fie ruşine că speriaţi pensionarii pentru a obţine câteva voturi”

ponta-iohannis

Supărat că PSD le distribuie pensionarilor pliante electorale pe care scrie “Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia, doar Ponta îţi protejează pensia”, prezidenţiabilul ACL a lansat, duminică, o serie de atacuri dure la adresa social-democraţilor, poate cele mai dure de până acum.

“Trebuie să constatăm că din partea PSD în special se poartă o campanie mizerabilă la adresa mea. Este vorba de o campanie mizerabilă purtată de întregul PSD, de toţi purtătorii de mesaj, de purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a lui Victor Ponta. E o jenă publică, doamnelor, domnilor din PSD, ce faceţi în această campanie. Este sub orice limită inferioară felul în care înţelegeţi să acoperiţi lipsa unui proiect pentru România prin atacuri la persoana mea şi familia mea”, a declarat revoltat Klaus Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Mediafax.

ohannis a catalogat drept inadmisibil faptul că PSD-ul a “târât” inclusiv Poşta Română în această campanie “murdară” trimiţând aceşti fluturaşi împreună cu fluturaşii de pensii.

“PSD a împrăştiat milioane de fluturaşi cu o minciună cum că eu am tăiat pensiile şi voi tăia pensiile atunci când voi fi preşedinte. Nu am tăiat niciodată pensiile, cum nu le-a tăiat nimeni. Să vă fie ruşine că ameninţaţi pensionarii şi într-o situaţie cum sunt ei, cu o pensie care nu le ajunge de pe o zi pe alta, şi îi mai şi speriaţi pentru a obţine câteva voturi. Ruşine. Eu nu doresc să tai pensii, eu doresc o Românie prosperă, care face posibilă o creştere a pensiilor”, a subliniat Iohannis.

Prezidenţiabilul ACL le transmite “doamnelor şi domnilor pesedişti”, că nu aşa se face campanie electorală într-o ţară europeană din secolul XXI.

sursa: www.epochtimes-romania.com

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top