info

Jandarmeria Română a preluat preşedinţia FIEP, pentru un an de zile

unnamed (2)

Miercuri, 7 octombrie 2015, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Paris, în Franţa, Jandarmeria Română a preluat de la Jandarmeria Naţională Franceză, pentru de un an de zile, preşedinţia Asociaţiei Forţelor de Poliţie şi Jandarmerie Europene şi Mediteraneene cu Statut Militar (FIEP).

În discursul ţinut cu acest prilej, Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru, a afirmat: Sunt onorat că Jandarmeria Română preia acest mandat de la Jandarmeria Naţională Franceză şi doresc să adresez sincere felicitări Preşedinţiei franceze pentru realizările obţinute de-a lungul unui an deosebit de încărcat, din care nu au lipsit provocările. În acelaşi context, acesta a subliniat faptul că pe întreg mandatul său atenţia se va concentra asupra provocărilor şi noilor ameninţări emergente la adresa securităţii în întreaga lume, contribuind la întărirea relaţiilor de cooperare dintre instituţiile europene de profil.

Festivitatea s-a desfăşurat în cadrul Summitul FIEP care reuneşte, în perioada 6–9 octombrie, comandanţii şi directorii generali ai structurilor din componenţa Asociaţiei, atât instituţii membre cu drepturi depline, cât şi cu statut de observator/asociat din cadrul FIEP, respectiv: Jandarmeria Naţională Franceză, Carabinierii Italieni, Garda Civilă Spaniolă, Garda Naţională Republicană Portugheză, Jandarmeria Turcă, Jandarmeria Regală Marocană, Jandarmeria Regală Olandeză, Jandarmeria Română, Jandarmeria Argentiniană, Carabinierii Chilieni, Jandarmeria Iordaniană şi Forţele de Securitate Internă din Qatar.
De asemenea, la acest Summit FIEP au fost invitaţi să participe comandantul Gărzii Naţionale Tunisiene și comandantul Forţelor de Securitate Naţională din Palestina, în vederea acordării statutului de observator acestor instituţii.

La preluarea Preşedinţiei FIEP, Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru, a prezentat obiectivele generale pe care le propune pentru activitatea Asociaţiei în cursul anului 2016, precum şi principalele direcţii de acţiune, printre care:
– intensificarea schimburilor de experienţă, organizarea de cursuri şi seminarii cu caracter internaţional în România şi participarea la cursurile de pregătire oferite de celelalte instituţii membre FIEP, care sunt în consonanţă cu competenţele proprii;
– continuarea demersurilor pentru crearea unei reţele de experţi, precum şi a unei platforme e-learning dedicate FIEP şi a unui Catalog al capabilităţilor de pregătire existente la nivelul instituţiilor membre ale Asociaţiei;
– acordarea sprijinului necesar integrării depline a noilor membri observatori şi admiterea de noi membri în cadrul Asociaţiei, pentru a garanta coerenţa geografică şi de securitate.

FIEP este o Asociaţie a Forţelor de Poliţie şi Jandarmerie Europene şi Mediteraneene, unite în jurul unui element comun – statutul lor militar, creată în iunie 1995.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − fifteen =

To Top