info

Jandarmii călărășeni vor asigura ordinea publică la „Flori de Mai”

jandarmi Calarasi manifestari

În perioada 27 – 29 mai 2016, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi va asigura măsurile de ordine și siguranță publică la „Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare – FLORI DE MAI”, ediţia a XXVIII-a, care se desfăşoară în Municipiul Călăraşi.

Aproximativ 30 de jandarmi, în cooperare cu poliţişti şi efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Călăraşi, vor acţiona pentru desfăşurarea într-un climat sigur a acestor manifestări, pentru preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite şi pentru protecţia persoanelor care participă la aceste activităţi.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Călăraşi face următoarele recomandări:
– cei care participă la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.);
– să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top