24h/24h

Jurnalişti şi protestatari paşnici îmbrânciţi la mitingul electoral al PSD

Diaconu in barca

Virgil Diaconu a vrut să se plimbe cu barca pe uscat

 

PSD-iştii s-au dovedit destul de disciplinaţi, respectând indicaţiile liderilor de grupuri, fiecare ocupându-şi locul pe platoul din faţa scenei aflate în Parcul Dumbrava, la mitingul electoral programat pentru prezenţa lui Victor Ponta la Călăraşi.

Disciplinaţi dar fără simţul umorului, PSD-iştii. Social-democraţii nu au „înghiţit” gestul unui grup format din patru persoane care s-au instalat în faţa scenei purtând o barcă pneumatică, ca o aluzie ironică la episodul în care Victor Ponta şi Liviu Dragnea s-au făcut de râs în judeţul Teleorman lăsându-se traşi cu barca pe uliţele inundate ale unui sat deşi adâncimea apei ar fi putut fi învinsă cu o banală pereche de cizme din cauciuc.

Protestatarii glumeţi au fost apăraţi de jurnaliştii Marin şi Alexandru Badea, atunci când mai mulţi PSD-iştii au încercat să-i gonească din parc, înainte ca premierul să vină şi să dea cu ochii de ei. Un grup de PSD-işti printre care se afla şi secretarul PSD Călăraşi, Virgil Diaconu, a devenit chiar violent atât la adresa purtătorilor de barcă dar şi a jurnaliştilor purtători de cameră video şi foto, aceştia fiind bruscaţi şi îmbrânciţi.

Deşi IPJ Călăraşi se lăuda într-un comunicat de presă că va asigura ordinea şi securitatea în zonă nu mult a fost ca jurnaliştii şi barcagii de ocazie să fie bătuţi de câţiva PSD-işti mai înfierbântaţi. Ba chiar cineva a folosit un obiect tăietor înţepător pentru a tăia barca. Nici un poliţist nu a intervenit pentru aplanarea conflictului.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + fourteen =

To Top