Util

La zi: 1 aprilie – curiozităţi, aniversări

1904: România aderă la Convenția internațională cu privire la unitatea tehnică a drumurilor de fier, încheiată la Berna, la 3 mai 1866
berna

527: Împăratul bizantin Iustin I își numește nepotul, Iustinian I drept co-împărat și succesor la tron

1778: A fost creat simbolul dolarului american ($), de către designerul Oliver Pollock (New Orleans)

1784: Audiența lui Horea la împăratul Iosif al II-lea, în cadrul căreia îi prezintă situația țărănimii din Transilvania.

1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris

1866: S-a înființat Societatea Literară Română, care, din 1/13 august 1867 s-a transformat în Societatea Academică Română, iar din 30 martie 1879 a devenit Academia Română

1910: Se constituie, la București, Comisia istorică a României, menită să asigure publicarea, în ediții critice, a cronicilor românești și a altor izvoare, inclusiv străine, referitoare la români

1919: România: Trecerea la calendarul gregorian (calendarul pe stil nou), adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).

1921: Înființarea Operei Române din București

1960: NASA lansează primul satelit meteorologic.

1976: Fondarea companiei Apple Computers, în Silicon Valley, de către Steve Jobs și Steve Wozniak, care va lansa în anii ’80 computerul personal Macintosh.

1998: Are loc, la București, reuniunea bilaterală România – Consiliul Europei, în care se discută elaborarea codului etic pentru avocați.

2001: Olanda a devenit prima țară din lume care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

2002: Olanda a devenit prima țară din lume unde eutanasia a fost legalizată.

2003: Vizita de stat în România a regelui Juan Carlos al Spaniei și a reginei Sofia, la invitația președintelui Ion Iliescu

S-a născut azi:
1697: Abatele Prevost, scriitor francez (d. 1763)
1815: Otto von Bismarck, cancelar al Reichului german, în timpul împăratului Wilhelm I (d. 1898)
1875: Edgar Wallace, scriitor, jurnalist britanic (d. 1932)
1881: Octavian Goga, poet, publicist, om politic român (d. 1938)

1929: Milan Kundera, scriitor francez de origine cehă
Milan-kundera-

1959: Helmuth Duckadam, fotbalist român
duckadam

1978: Anamaria Marinca, actriță română
marinca

Sărbători:
Ziua păcălelilor
Ziua păsărilor

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top