Fapt divers

La zi: 12 ianuarie – curiozităţi, aniversări

Trenton, New Jersey

1995: La Trenton, New Jersey, are loc prima audiție a lucrării compozitorului de origine română, Sabin Păutza, scrisă cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a lui Martin Luther King jr.

1483: Căsătoria Olenei, fiica lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, cu Ivan, fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea.

1878: Războiul de Independență: trupele române ocupa Smârdanul, punct important în sistemul de apărare al Cetății Vidin.
1880: Olanda recunoaște independența României.

1908: Un mesaj radio pe distanță lungă a fost trimis pentru prima oară din Turnul Eiffel.

1929: La Radio este lansată prima emisiune „Ora copiilor”

1951: Intră în vigoare Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 9 decembrie 1948. România a aderat la Convenție la 3 noiembrie 1950.

1990: Zi de doliu național în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989

1990: La București se desfășoară un miting în care se cere reintroducerea pedepsei capitale; cu acea ocazie eșuează încercarea lui Dumitru Mazilu de a prelua conducerea Consiliului FSN și a-l înlătura pe Ion Iliescu de la putere

1998: Un numar de 19 țări europene, între care și România, semnează, la Paris, Protocolul privind interzicerea clonării umane – primul text de drept internațional constrângător elaborat în acest domeniu

1999: Greva minerilor din Valea Jiului. Liderii minerilor cer venirea președintelui Emil Constantinescu în Valea Jiului.

2010: Cutremurul din Haiti.

S-a născut azi:
1591: José Ribera, pictor spaniol (d. 1652)
1849: Jean Béraud, pictor francez (d. 1935)
1857: Sabba Ștefănescu, geolog și paleontolog român (d. 1931)

1876: Jack London, scriitor englez (d. 1916)
medium_Jack_London

1889: Enrico Bompiani, matematician italian, membru de onoare al Academiei Române (d. 1975)
1893: Hermann Göring, comandant militar german, al doilea om ca importanță în Germania Nazistă (d. 1946)
1925: Laurențiu Profeta, compozitor român (d. 2006)
1926: Alexandru Andriescu, filolog și istoric literar român (d. 2014)
1926: Horea Popescu, regizor român (d. 2010)
1939: Rodica Tapalagă, actriță română (d. 2010)

1951: Kirstie Alley, actriță americană
1000509261001_1858771106001_Bio-Biography-Kirstie-Alley-Preview-SF

1958: Marian Sârbu, politician român
1959: Per Gessle, muzician suedez (Roxette)
1963: Gheorghe Dragomir, politician român

1967: Aura Christi, poetă româncă
aura-christi-foto-3

1984: Romeo Surdu, fotbalist român

Sărbători:
Calendar crestin-ortodox: sf. Mc. Tatiana Iaconita si Eutasia

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top