Util

La zi: 19 iunie – curiozităţi, aniversări

1961: Kuwaitul își declară independența față de Marea Britanie

1906: S-a deschis, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I”), „Expoziția generală română”, dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I (1866-1914).

1930: Canadianul Robin Beardmore a efectuat primul zbor cu planorul peste Canalul Mânecii.

1983: A fost inaugurat podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulația desfășurându-se pe patru benzi

1987: Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (datând din 1645) a fost demolată. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit blocul 105 B

1992: România și Republica Azerbaidjan au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă

2003: Limba română: Se lansează versiunea localizată a Wikipediei

2014: Prințul Felipe, singurul fiu al regelui Juan Carlos I și fost Prinț de Asturia, a urcat pe tronul Spaniei sub numele de regele Felipe al VI-lea

S-a născut azi:
1566: Regele Iacob I al Angliei (d. 1625)
1623: Blaise Pascal, matematician, fizician și filosof francez (d. 1662)
1899: George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (d. 1965)
1941: Irina Petrescu, actriță română (d. 2013)

irina_petrescu

1954: Gheorghe Albu, politician român
1962: Dumitru Pardău, politician român
1972: Andrei Duban, actor român de teatru și film


1996: Larisa Iordache, gimnastă română de talie mondială
larisa-iordache

Sărbători:
Calendar creştin-ortodox: Sf. Apostol Iuda, ruda Domnului; Cuviosul Paisie cel Mare

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =

To Top