Util

La zi: 22 aprilie – curiozităţi, aniversări

columbia

1500: Navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral a descoperit Brazilia.

1529: Spania și Portugalia încheie un tratat la Zaragoza, prin care își împărțeau coloniile din emisfera estică.

1866: A avut loc primul concert simfonic din București, la Teatrul cel Mare, sub conducerea lui Eduard Wachmann (în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn).

1915: La această dată a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul primului război mondial (în 1917, în jurul localității belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-și numele de la acest oraș; la 13 ianuarie 1993, la Paris se va semna “Convenția cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării și utilizării armamentului chimic și lichidarea acestuia”, intrată în vigoare la 29 aprilie 1997).

1925: Eveniment în lumea automobilisticii: uzinele Ford, din Anvers, au fabricat 50.000 de mașini în serie.

1990: După un miting electoral al PNȚCD (înaintea alegerilor din 20 mai), o parte dintre manifestanți se baricadează în Piața Universității din București (unul dintre locurile-simbol ale Revoluției anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulația pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei; această acțiune social-politică a căpătat denumirea de “fenomenul Piața Universității”.

2005: Postul de televiziune Al-Jazeera a difuzat o înregistrare cu cei trei jurnaliști români răpiți în Irak, postul susținând că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel vor ucide ostaticii.

S-a născut azi:
1724: Immanuel Kant, filosof german (d. 1804)
1850: Veronica Micle, poetă română (d. 1889)
1894: Camil Petrescu, scriitor român, romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet (d. 1957)
1899: Vladimir Nabokov, scriitor rus (d. 1977)
1914: Constantin I. Gulian, filosof român, membru al Academiei Române (d. 2011)

1925: Aaron Spelling, producator american (d. 2006)
spelling

1937: Jack Nicholson, actor american
jack-nicholson

1953: Irinel Popescu, medic chirurg român

1966: Jeffrey Dean Morgan, actor american
morgan011311

1981: Jojo – Cătălina Grama (fostă Ionescu), actriţă şi cântăreaţă româncă
jojo

Sărbători:
Ziua Planetei Pământ

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top