info

Linie telefonică specială pentru pensionarii MAI

pensionari-militari

În condițiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor la noile prevederi legislative, printre care și înființarea unei linii telefonice speciale.

Linia telefonică 021 264 8505 va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00, fiind gestionată de specialiști ai Casei de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, MAI a luat măsurile necesare pentru ca pe talonul de pensie pe care pensionarii îl vor primi în luna ianuarie 2016 să se introducă o mențiune prin care aceștia sunt informați că, până la data de 30.06.2016, își pot exprima opțiunea cu privire la perioada de timp avută în vedere pentru realizarea recalculării pensiei, conform art. 109 sau 110 din Legea nr. 223/2015.

Cei interesați pot transmite solicitări de informații privind noul cadru legal aplicabil pensiilor militare la adresa de e-mail casapensii@mai.gov.ro sau la adresa de corespondență a Casei de Pensii a MAI – Bucureşti, Strada George Georgescu nr. 3, sector 4, Cod Poștal 040131.

În plus, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, www.mai.gov.ro, pe prima pagină, la secțiunea ”UTILE”, a fost creat un link către pagina Casei de Pensii a MAI (http://www.mai.gov.ro/index03_3_04.html), unde pot fi găsite informații referitoare la noile prevederi legale privind pensiile militare, răspunsuri la întrebări frecvente și modalitățile de contact ale specialiștilor de la Casa de Pensii a MAI.

Aceste inițiative au ca scop sprijinirea celor care doresc să beneficieze de prevederile acestei legi, informarea rapidă și corectă a pensionarilor MAI și creșterea nivelului de transparență privind implementarea și aplicarea noii legislații în domeniul pensiilor militare de stat.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − thirteen =

To Top