in

Loboda întărește sistemul imunitar și stimulează digestia

loboda

Loboda este una dintre verdeţurile “vedetă” ale acestui sezon, nu numai datorită gustului delicios pe care îl oferă mâncărurilor ci mai ales datorită beneficiilor uimitoare pentru sănătate pe care aceasta le oferă organismului.

Încă din antichitate, loboda a fost utilizată în scop terapeutic pentru prevenţia şi tratarea unor afecţiuni digestive sau cardiovasculare, dar şi pentru proprietăţile sale antioxidante. Conţine numeroşi nutrienţi şi vitamine benefice organismului şi o găseşti în piaţă şi, în această perioadă a anului, la orice supermarket.

Deşi gustul ei poate să fie uşor acid, o poţi folosi în mâncăruri în combinaţie cu spanacul sau alte legume verzi.

Loboda – beneficii pentru sănătate

Unele dintre cele mai cunoscute beneficii pentru sănătate ale lobodei includ capacitatea sa de a regla digestia, de a îmbunătăţi sănătatea rinichilor, de a întări sistemul imunitar, de a detoxifia sângele sau de a regla cardiovascularitatea. De asemenea, unii specialişti susţin faptul că un consum regulat de lobodă ar putea ajuta la prevenirea anumitor tipuri de cancer şi boli cornice.

Sănătatea digestivă:

Ca multe alte legume cu frunze verzi, loboda este bună pentru stimularea digestiei datorită nivelurilor de fibre alimentare şi alte minerale pe care le conţine şi care optimizează procesele digestive. Astfel, consumând-o, poţi reduce şansele de constipaţie, precum şi problemele gastrointestinale mai grave, cum ar fi ulcerele gastrice sau chiar cancerul de colon.

Funcţionarea rinichilor:

S-a dovedit ştiinţific faptul că loboda are un efect laxativ şi diuretic uşor, ceea ce înseamnă că stimulează urinarea. Acest lucru ajută la purificarea rinichilor şi elimină rapid toxinele, excesul de săruri, apă sau chiar grăsime din organism. Prin urinarea frecventă, te poţi asigura de faptul că rinichii funcţionează corect. În plus, consumul de lobodă este considerat a fi benefic şi pentru sănătatea vezicii biliare.

Îmbunătăţirea metabolismului:

Proteinele, mineralele şi vitaminele pe care le conţine loboda ajută la reglarea hormonală, necesară pentru menţinerea corectă a funcţionării întregului organism. De asemenea, nivelurile ridicate de fier şi calciu stimulează crearea celulelor roşii în sânge, ajutând circulaţia, precum şi oxigenarea ţesuturilor şi organelor, crescând astfel nivelul metabolismului.

Citește mai mult: http://www.csid.ro/