info

Monumentele istorice din Călărași, „adunate” într-o carte

Miercuri, 23 noiembrie a.c., în holul superior al Muzeului Municipal (aflat în fostul sediu al primăriei, din str. 1 Decembrie 1918) va avea loc lansarea cărții MONUMENTE ISTORICE DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI.

Această lansare marchează prima apariție editorială sub egida Muzeului Municipal Călărași și prima apariție editorială din domeniul monumentelor istorice sub egida Primăriei Municipiului Călărași.

În interiorul acestui volum, cei direct interesați vor descoperi fotografiile tuturor monumentelor istorice din Municipiul Călărași dar și fotografiile unor clădiri care ar putea fi înscrise pe Lista Monumentelor Istorice.

Proprietarii de monumente istorice precum și proprietarii imobilelor din zona de protecție vor găsi informații despre problemele care apar la clădirile vechi, fie că sunt monumente, fie că nu.

Vor găsi, de asemenea, formularele necesare pentru obținerea avizelor de specialitate, pentru obținerea certificatului de urbanism de la Primăria Municipiului Călărași și alte informații care au legătură cu monumentele istorice.

În cadrul evenimentului va avea loc și o prezentare a intervențiilor bune și mai puțin bune asupra clădirilor vechi.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =

To Top