LIFESTYLE

Obiceiuri de 1 Aprilie. Ziua păcălelilor în lume

1 aprilie

Obiceiul de a face păcăleli de 1 aprilie este unul vechi de câteva secole. Precursori ai April Fools’ Day – Ziua Păcălelilor în variantă autohtonă – ar putea fi Festivalul Hilaria (un festival roman), care se desfăşura pe 25 martie, şi Medieval Feast of Fools, care se desfăşura pe 28 decembrie, o zi care încă este marcată în unele ţări de limbă spaniolă.

Cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor pare a fi, potrivit Museum of Hoaxes, un fragment dintr-un poem flamand din 1539, în care un bărbat şi-ar fi păcălit servitorul chiar într-o zi de 1 aprilie.

Totodată, o altă explicaţie ar fi că, în urmă cu câteva sute de ani, oamenii sărbătoreau Anul Nou de 1 aprilie. Înlocuirea vechiului calendar cu cel nou a creat confuzii, iniţial unii oameni neputând să se adapteze schimbării: ei sărbătoreau Anul Nou pe data de 1 aprilie în loc de 1 ianuarie şi, din acest motiv, au fost numiţi “April Fools”.

În Franţa, Belgia, Italia şi Olanda o tradiţie de Ziua Păcălelilor – numită “poisson d’avril”, “pesce d’aprile! “, respectiv “aprilvis” (peştele lui aprilie) – constă în lipirea unui peşte din hârtie pe spatele unei persoane fără ca aceasta să-şi dea seama. Acest obicei se pare că datează din secolul al XVI-lea.

Sărbătoarea “poisson d’avril” este încă marcată şi în Canada, dar şi în Portugalia şi Spania. Din zonele francofone, această sărbătoare s-a extins şi în zonele olandeze şi flamande, sub denumirea “aprilvis”.

În Marea Britanie, Ziua Păcălelilor este marcată în anumite zone timp de două zile, persoana păcălită fiind numită “noddy”, în timp ce, în Scoţia, Ziua farselor este denumită în mod tradiţional “Hunt-the-Gowk Day” (“gowk” în sensul de prostănac, nătărău), având însă şi o altă semnificaţie – cea de sosire a primăverii (April cuckoo).

În Polonia, ziua de 1 aprilie este una în care oamenii fac glume şi farse, iar “activităţile serioase” sunt de evitat. În Danemarca, 1 mai este cunoscută ca “Maj-kat” (“May-cat” şi ca o zi a glumelor). O semnificaţie similară are ziua de 1 mai şi în Suedia. Însă atât danezii, cât şi suedezii obişnuiesc să sărbătorească şi April Fools’ Day (“aprilsnar”), în timp ce Ziua Păcălelilor de 1 mai este mult mai puţin celebrată de aceştia.

În Spania, sărbătoarea “peştele lui aprilie” (“pescado de abril”) a fost preluat pe filieră franceză, spaniolii având şi propria lor zi a păcălelilor, pe 28 decembrie. Pe 28 decembrie, spaniolii marchează “Dia de los Santos Inocentes” (“Day of the Holy Innocents”/ “Masacrul Inoceţilor”), fuga în Egipt şi salvarea pruncului Iisus, considerându-se că Maria şi Iosif l-au salvat pe acesta printr-un “şiretlic”.

În unele ţări din sudul Statelor Unite se sărbătoreşte “The Week of Foolery” (Săptămâna farselor), care începe cu şapte zile înainte de ziua propriu-zisă a păcălelilor.

Este de aşteptat ca şi anul acesta April’s Fool să vină cu farse şi scenarii în presă, care mai de care mai elaborate, dar care au şi un iz de credibilitate.

Citeşte mai mult: http://www.gandul.info/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top