info

Oltenița: evaziune fiscală cu materiale reciclabile. Bărbat, reținut de polițiști

Polițiștii din Călăraşi au reţinut pentru 24 de ore un bărbat care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 5.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.

La data de 17 octombrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi, au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva unui bărbat de 50 ani din localitatea Olteniţa, județul Călăraşi, bănuit de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Acesta este bănuit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate comercializarea materialelor reciclabile, în perioada 2008 – 2009, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii toate veniturile obţinute de societate şi ar fi înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii fictive de deșeuri metalice de la mai mulţi furnizori din ţară, cu scopul de a diminua baza impozabilă și implicit de a prejudicia bugetul de stat.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de 4.756.597 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe venit.

Astăzi, 18 octombrie 2016, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, instanţa dispunând luarea măsurii controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + three =

To Top