in

Olteniţa: incendiu apartament, cu pagube de 20 000 lei

IMG-20151006-WA0006

Două echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa au intervenit timp de două ore şi 30 de minute pentru lichidarea incendiului, evitând posibilitatea propagării arderii la celelalte apartamente ale imobilului

Pe timpul intervenţiei, pompierii au evacuat 17 persoane din respectivul imobil pentru a preîntâmpina alte situaţii de urgenţă, iar modalitatea eficientă de intervenţie a făcut posibilă salvarea mai multor bunuri materiale în valoare de aproximativ 300.000 de lei

În data de 05.10.2015 seara, echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa au fost solicitate să acţioneze pe raza municipiului, pe Bulevardul Republicii, la nr. 69, bloc F, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unui apartament (situat la nivelul întâi al blocului), proprietate individuală, aparţinând Ecaterinei D.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens la nivelul unui dormitor al apartamentului, în respectiva încăpere existând o mare cantitate de materiale combustibile (lemn, hârtie, plastic, textile, elemente de mobilier), existând pericol de extindere la celelalte locuinţe şi la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei locatarei, care a aşezat o saltea de pat în poziţie verticală lângă un echipament de iluminat în funcţiune (bec incandescent), fiind astfel posibilă generarea arderii. Dată fiind cantitatea mare de materiale combustibile într-un spaţiu relativ restrâns, incendiul s-a propagat cu repeziciune.

Două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore şi 30 de minute.

În urma incendiului au ars: elemente de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile şi materiale plastice, aproximativ 300 kg de hârtie, patru uşi şi tocurile din lemn a cinci ferestre, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 20.000 lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la celelalte apartamente ale imobilului şi alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit eficient şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 300.000 de lei.