24h/24h

Patru tineri omorâţi de teribilism şi alcool. Accidente mortale la Cuza Vodă şi Borcea

Accident mortal Cuza Voda 2

 

Accident mortal Cuza Voda

În dimineaţa zilei de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 02.45, M. Gabriel, de 28 de ani, din Comuna Independenţa, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen, pe D.N. 3, în afara localităţii Cuza Vodă, pe fondul neadaptării vitezei pe un segment de drum în curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

Din accident a rezultat decesul conducătorului auto, precum şi al celor 2 pasageri aflaţi în autoturism, T. Sorin, de 25 ani şi G. Vasilică, de 33 de ani, toţi din Comuna Independenţa.
Poliţiştii au stabilit faptul că M. Gabriel nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În dimineaţa zilei de 10 noiembrie a.c., ora 03.01, pe DN3B, în interiorul localităţii Borcea, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, pe fondul neadaptării vitezei pe un sector de drum în curbă, C. Valeriu, de 29 ani, din Municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat în impact cu un cap de pod, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier, a rezultat decesul lui P. Mihaela, de 19 ani, din Comuna Borcea şi rănirea uşoară a lui P. Mirela, de 18 ani, din Municipiul Feteşti, ambele pasagere în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin Parchet.

foto: IPJ Călăraşi

cofetaria-calarasi-h
1 Comment

1 Comment

  1. daniela

    21 November 2013 at 17:10

    G Vasilicã era din dragos voda, jud calarasi si era masina lui proprie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top