24h/24h

Plătărești: accident pe calea ferată. Trei victime.

accident-smurd

Paramedicii SMURD din cadrul Gărzii de intervenție Budești și două echipaje de Ambulanță au intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei persoane, care au suferit traumatisme ușoare, după ce autovehiculul în care se aflau a fost acroşat de trenul personal 15184.

În data de 02.09.2016, ora 06.55, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de intervenție Budești a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să acționeze pe raza localității Podul Pitarului, comuna Plătărești, la o trecere la nivel cu calea ferată, pentru a acorda primul ajutor în cazul a trei persoane de sex masculin, cu vărste de 24, 26 și 46 de ani, care au suferit diverse traumatisme, după ce autovehiculul în care se aflau, fusese acroşat de trenul personal 15184 (garnitură ce se deplasează pe ruta București – Oltenița).

La sosirea paramedicilor SMURD și a echipajelor S.A.J. Călărași, cele trei persoane erau conştiente şi prezentau mai multe traumatisme ușoare la nivelul membrelor și toracelui, fiind în afara oricărui pericol.

Paramedicii SMURD au ajuns rapid la locul solicitării şi au acordat primul ajutor unei persoane de sex masculin în vârstă de 26 de ani, căreia i-au aplicat pansament compresiv, au imobilizat-o pe targă, i-au aplicat guler cervical, după care au transport-o de urgenţă la spital.

Celelalte două persoane au primit îngrijiri din partea echipajelor S.A.J. și au fost transportate la cea mai apropiată unitate spitalicească.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − four =

To Top