24h/24h

Polițiștii călărășeni, profesori pentru o zi, pentru elevii din Vâlcelele

politisti copii valcelele

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Călăraşi, cei ai Postului de Poliţie Vâlcelele şi criminalişti au participat la o lecţie de prevenire la şcoala din comuna Vâlcelele, pentru reducerea riscului de victimizare din infracţiuni comise cu violenţă.

Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor constituie preocupări permanente în activităţile derulate de poliţişti.

În contextul acţiunilor intensificate în perioada 9 – 13 mai 2016, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, poliţiştii au participat astăzi, 11 mai 2016, la o activitate preventivă la şcoala generală din comuna Vâlcelele, unde s-au întâlnit cu cadrele didactice şi elevii claselor a – VII – a şi a – VIII – a.

Discuţiile cu aceştia s-au referit la cunoaşterea şi identificarea tipurilor de abuzuri ale căror victime ar putea deveni, precum şi la măsurile de autoprotecţie ce pot fi luate.

Poliţiştii le-au prezentat materiale video cu reguli antivictimizare şi antiinfracţionale, pe înţelesul copiilor, şi noţiuni de bază din Codul penal despre definirea infracţiunilor, persoanele care le pot comite şi modul de sancţionare a acestora.

Cei mici au fost impresionaţi şi de dotarea laboratorului criminalistic şi de demonstraţiile criminaliştilor privind prelevarea urmelor dintr-un câmp infracţional, amprentarea persoanelor şi alte mijloace specifice activităţii poliţiştilor.

Acţiunile de educaţie antivictimizare şi prevenire a faptelor cu violenţă vor fi continuate şi în alte unităţi de învăţământ din judeţ.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top