info

Pompierii militari, gazde primitoare pentru toţi copiii care le-au trecut pragul

copii Pompieri Calarasi Scoala Altfel

În primele zile ale aceste săptămâni, elevi şi preşcolari din cadrul mai multor şcoli şi grădiniţe au trecut pragul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi, cu scopul declarat de a afla cât mai multe despre activitatea salvatorilor şi despre întreaga tehnică de intervenţie din dotarea acestora.

Copiii au fost încântaţi să asculte explicaţiile pompierilor, în ceea ce priveşte activitatea de zi cu zi privind pregătirea pentru intervenţie, au vizualizat fotografii şi clipuri video cu intervenţiile pompierilor militari, mai apoi, au prins curaj şi au urcat în autospeciale.

Ulterior aceştia au dorit să se îmbrace cu echipamentele de intervenţie ale salvatorilor, cu costumele de protecţie tip „Nomex” şi cu vestele de salvare de pe ambarcațiuni, iar în cele din urmă au solicitat să folosească şi ei pistoalele de înaltă presiune ale celor mai noi autospeciale ale I.S.U. Călăraşi, iar ca amintire, desigur, au cerut să li se dea voie să facă şi fotografii alături de pompieri, de căţeluşa Maya, de autospecialele moderne de intervenţie şi de celelalte echipamente ale salvatorilor.

În fapt, în această săptămână de „şcoală altfel”, desfăşurată sub deviza „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, pompierii militari, s-au dovedit a fi, ca de fiecare dată, gazde primitoare şi călduroase pentru copii, le-au stat la dispoziţie cu tot ce au dorit aceştia, iar elevii şi preşcolarii la rândul lor, s-au arătat a fi mai mult decât bucuroşi de tot ceea ce au avut ocazia să vadă şi să cunoască.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − eleven =

To Top