24h/24h

„Poșta Veche” ar putea fi restaurată

posta veche Calarasi

UAT Municipiul Călărași intenționează depunerea unei aplicații care vizează imobilul situat în municipiul Călărași, str. București, nr. 193, Județul Călărași, clădire cunoscută sub denumirea de „POȘTA VECHE” (clădirea datează de la sfârșitul sec. al XIX-lea).

Documentaţia proiectului se realizează în vederea solicitării de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020: Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Proiectul vizează punerea în valoare a monumentului istoric, în vederea creșterii atractivității municipiului Călărași, redând circuitului turistic patrimoniul cultural reabilitat reprezentat de monumentul istoric.

Scopul şi realizarea activităţilor propuse în proiect vor contribui la punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu POȘTA VECHE pentru a contribui la creșterea competitivității arealului în care este localizată aceasta dovadă a identității culturale locale, ca urmare a investiţiei realizate.
Întocmirea studiilor s-a făcut de către un colectiv de specialiști autorizați de Ministerul Culturii (arhitecți, ingineri proiectanți de rezistență, de instalații, topometriști, geotehnicieni, economiști). Pentru realizarea documentației s-au întocmit studii topometrice, studii geotehnice și relevee (măsuratori, desene și documentație foto). Releveele au fost întocmite pe întreaga incintă cu lux de amănunte, privind starea actuala a construcțiilor.

Salvarea monumentului istoric de la distrugere se poate realiza prin implementarea proiectului cu titlul ,,Dezvoltarea patrimoniului cultural prin restaurarea monumentului istoric Poșta Veche din Municipiul Călărași”.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 8 =

To Top