info

Carmen Iohannis şi Principesa Margareta invitate să planteze „fapte bune” la Ulmu

Armasesti2

Pe data de 14 noiembrie 2015 are loc acţiunea „Plantăm fapte bune în România”. Inițiativa se află încă din anul 2013 sub auspiciile Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României.

Aproximativ 223.000 de puieţi vor prinde viaţă pe cele aproximativ 70 de hectare puse la dispoziţie de primăriile care au răspuns apelului „Plantăm fapte bune în România” și care au trecut printr-o verificare a Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA.

Cu ajutorul a aproximativ 10.000 de voluntari, se va acţiona simultan în 18 localităţi din ţară: Călăraşi – Ulmu şi Jegălia, Constanţa – Peştera, Giurgiu – Malu, Teleorman – Talpa, Dolj – Rojişte şi Greceşti, Brad – Hunedoara,Vâlcea – Feteni, Dâmboviţa – Bezdead, Buzău – Boboc şi Beceni, Covansa – Belin, Sălaj – Valcău de Jos, Arad – Zerind şi Fântânele, Plopu si Valea Călugărească – Prahova şi Timiş – Utvin. Ni se alătură şi românii din Chişinău care vom planta 10.000 de puieţi cu ajutorul a 400 de voluntari.

La Ulmnu, sunt aşteptate Alteţa Sa Regală Principesa Margareta şi Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis. Acţiunea este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului. Cu ajutorul voluntarilor, a persoanelor care vor veni din partea Asociației EcoAssist din București, cât şi a localnicilor, vor fi plantate 5 hectare de teren cu puieţi de salcâmi.

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor este partenerul instituţional al acestui demers amplu, prin puieții ce vor fi plantaţi pe terenuri publice neproductive. Aceștia vor fi îngrijiţi pe o perioadă mai mulți ani, până la atingerea maturității. R.N.P. – ROMSILVA furnizează gratuit puieții necesari împăduririi și asistență de specialitate pe plantațiile oficiale ale proiectului.

„Pe 14 noiembrie vom planta 1 milion de puieți pe terenurile pe care este nevoie de o pădure. Dacă rezonați cu domeniul protecției mediului, vă așteptăm alături de noi sâmbătă! Dacă nu rezonați cu acest domeniu, folosiți această zi pentru a vă implica, ajuta și solidariza cu oameni într-un alt domeniu. Acestă perioadă este potrivită pentru a schimba atitudinea și perspectiva colectivă”, a declarat Liana Buzea, fondatorul inițiativei „Plantăm fapte bune în România”.

Mișcarea socială constă și în efortul celor care se organizeaza pe cont propriu: românii sunt invitați să planteze sâmbătă câte un puiet într-un loc care le este la îndemână și pe care au acceptul proprietarului. Venim în întâmpinarea lor un material video explicativ și cu infograficul etajelor fito-climatice (sau arealul speciilor lemnoase forestiere).

Mai multe detalii despre programul din 14 noiembrie: http://observatorcl.info/

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × one =

To Top