info

Primari din judeţul Călăraşi, din nou la şcoală

DSC_0022

În perioada 20 – 24 aprilie 2015, primarii din opt localități ale județului au participat la Cursul de inițiere în Managementul Situațiilor de Urgență susținut de I.S.U. Călărași.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași a desfășurat în perioada 20 – 24 aprilie a.c. prima sesiune a Cursului de inițiere în Managementul Situațiilor de Urgență cu primarii localităților: Ciocănești, Borcea, Dichiseni, Roseți, Modelu, Grădiștea, Vlad Țepeș și Alexandru Odobescu.

Trebuie precizat că acest curs se organiza până anul trecut la Centrul zonal de pregătire Craiova, însă print-o inițiativă a Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Călărași, s-a reușit identificarea soluțiilor necesare ca acest curs să se desfășoare la nivel județean, venind astfel în sprijinul conducătorilor unităților administrativ teritoriale, care pot dobândi astfel cunoștințele necesare în donmeniul situațiilor de urgență fără a mai cheltui alte resurse.

Pe parcursul celor cinci zile, primarii și-au perfecționat cunoștințele și au aplicat tehnici de analiză și gestionare a situațiilor de urgență specifice riscurilor existente la nivelul zonelor de competență, fiind implicați atât în activități teoretice, cât și în activități practice.

Primarii au participat în ziua de 23 aprilie 2015 și la un exercițiu tactic desfășurat de către echipaje al e Detașamentului de pompieri la o societate comercială din Călărași, fiind astfel prezentat modul de planificare, organizare și desfășurare a intervenției în cazul producerii unui incendiu de amploare, care a implicat coordonarea mai multor resurse în vederea soluționării mai multor situații tactice (localizare și lichidare incendiu, decontaminare, cautare – salvare persoane cu câinele din dotare, acordarea primului ajutor persoanelor rănite și altele).

Au fost analizate și tratate punct cu punct situațiile de urgență cu care ne confruntăm la nivel județean, un accent deosebit fiind pus pe gestionarea inundațiilor, organizarea activităților de la nivel local privind creșterea gradului de protecție a populației și creșterea eficienței Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Pe parcursul acestui an se vor desfășura alte două cursuri de acest gen, zonal, cu primarii comunelor care nu au participat în anii anteriori la cursurile organizate la Centrul zonal de pregătire Craiova.

Având în vedere inițiativa desfășurării cursului la Călărași și temele abordate, primarii s-au declarat a fi mulțumiți de cunoștințele dobândite și au dorit ca această activitate să fie desfășurată periodic.

DSC_0072

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top