info

Primăria Călăraşi: Ziua Porţilor deschise, ediţia a II-a

A doua ediție a Zilei Porților Deschise, organizată de Primăria Municipiului Călărași în data de 17 iunie, s-a concretizat într-un nou succes.

Patru elevi de elită ai Colegiului Național Barbu Știrbei au făcut cunoștință cu administrația locală din interior, pe parcursul unei săptămâni, iar miercuri, 17 iunie, au ocupat funcțiile pentru care s-au pregătit, cea de primar, respectiv viceprimar și secretar. Cei patru elevi și-au împărtășit gândurile după această experiență:

Alexandra Tuță – primar : ”Într-o primă instanță, aș dori să spun că această experiență a fost de-a dreptul fascinantă și deosebit de utilă, cu atât mai mult cu cât sunt interesată de acest domeniu și cu cât îmi propun să activez în această sferă pe viitor. Această săptămâna a fost extrem de interesantă, pentru că am reușit într-adevăr să fundamentez anumite noțiuni și să acumulez din ce în ce mai multe informații, care îmi vor fi deosebit de utile și care mă vor ajută să mă dezvolt din punct de vedere personal și profesional. Și toate acestea au fost posibile datorită unei colaborări extrem de frumoase cu persoane minunate care ne-au sprijinit, care ne-au îndrumat, care ne-au pus la dispoziție o gamă largă de sfaturi și concepte și care ne-au răspuns la orice tip de întrebare, implicându-ne în activitățile cotidiene ale acestei instituții și ale reprezentaților săi, datorită unor persoane care ne-au integrat într-un colectiv ce își propune atât de multe pentru localitatea noastră. Apreciez, în acest sens, comunicarea transparența, fără echivoc a reprezentanților Primăriei, precum și sprijinul necondiționat pe care ni l-au acordat, în vederea înțelegerii optime a tuturor procedurilor și deciziilor care asigură dezvoltarea comunității noastre. Doresc astfel să mulțumesc domnului primar, precum și colegilor dumnealui pentru această oportunitate unică de a cunoaște mai îndeaproape mecanismele complexe ce stau la baza funcționării eficiente a Primăriei, de a cunoaște mai îndeaproape domeniul administrativ și legislativ și bineînțeles, le mulțumesc colegilor mei, care mi-au fost alături pe parcursul acestei frumoase săptămâni! Mă bucur că problemele cetățenilor și ale orașului sunt atât de intens dezbătute și în final, prin măsuri optime, soluționate! […]

Luminița Ene – secretar: ”Ziua Porților Deschise la Primăria Călărași a fost o experiență complexă, nouă și în esență, extraordinară. Am întâlnit oameni foarte bine pregătiți în domeniul în care activează, oameni dispuși să împărtășească din experiența lor și să le ofere tinerilor sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta. Cel puțin din punctul meu de vedere, persoanele alături de care ne-am petrecut timpul în această instituție ne-au determinat să ne dorim o viziune diferită, să facem schimbări și să credem într-o societate a unor oameni onești care pun accent și pe nevoile celorlalți și pe empatie, nu doar pe interesele proprii. Le doresc mult succes elevilor din celelalte licee care și-au exprimat dorință de a participă la acest proiect și sper că le vor fi de folos informațiile pe care le vor primi în timpul acesta foarte scurt despre administrație, legislație, business și nu în ultimul rând, viață.”

Ionuț Tănase – viceprimar : ”Pot spune că această experiență a fost foarte interesantă și unică deoarece nu ai ocazia de a vedea cum sunt rezolvate problemele orașului din interior în fiecare zi. A fost foarte interesant să văd cum acești oameni lucrează împreună că o echipă, să observ modul de gândire și rezolvările propuse. Mi-a făcut mare plăcere să asist la ședințe deoarece am putut vedea mai bine cum sunt organizate lucrurile și cum sunt atribuite funcțiile fiecăruia în așa fel încât totul să fie fluidizat. Toată lumea a fost foarte deschisă cu noi, ne-au primit cu bucurie în birouri și au avut răbdare să ne explice fiecare detaliu al muncii lor, iar acest lucru mi-a plăcut foarte mult. În concluzie această experiență a fost foarte interesantă,a meritat și am avut foarte multe lucruri de descoperit și învățat.”

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + ten =

To Top