info

Primarul Drăgulin i-a acuzat pe consilierii PSD care nu au fost de acord cu scumpirea “gunoiului” că sunt populişti şi că vor să dea bine la TV

Dragulin

Abia întors din concediu, primarul municipiului Călăraşi Daniel Drăgulin a avut de întâmpinat două situaţii neplăcute: gropile din drumuri nu s-au asfaltat singure iar consilierii din Consiliul Municipal nu l-au ascultat.

Dacă despre gropi n-are rost să insistăm, primarul Drăgulin declarând că „problema gropilor este independentă de voinţa noastră”, ne vom opri un pic asupra relaţiei edilului-şef cu consilierii locali.

Aflând că aleşii din Consiliul Local Municipal, membrii ai PSD, nu au votat mărirea tarifului pentru gunoiul menajer, primarul s-a făcut foc şi pară. Acesta a calificat refuzul PSD-iştilor din Consiliul Local de a vota majorarea tarifelor URBAN, drept populism, acuzându-i pe social democraţi că au făcut acest lucru pentru a da bine la televizor.

„După părerea mea, este un lucru populist, nu vreau să intru în amănunte. Îmi pare rău, dacă eram eu aici nu se întâmpla aşa ceva. Înainte să plec în concediu stabilisem anumite reguli cu care au fost toţi de acord. Dar să vii în timpul şedinţei şi să spui acest lucru (că nu sunt de acord cu mărirea tarifelor – n.r.) au vrut să apară bine pe sticlă şi nimic altceva.

Vă reamintim că, la propunerea primarului Daniel Drăgulin, săptămâna trecută, consilierii locali au aprobat mărirea tarifelor de salubritate pentru populaţie şi agenţi economici cu aproape 100%.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top