info

Prins la pescuit în perioada de prohibiţie

DSC_0041

Duminică, 26 aprilie 2015, în jurul orei 09.40, un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Olteniţa, a depistat un bărbat cu vârsta de 24 din comuna Valea Argovei, care pescuia în lacul Mostiştea cu ajutorul unor unelte tip halău, în perioada de prohibiţie, fără a deţine autorizaţie.

Jandarmii au procedat la stoparea activităţii infracţionale, au întocmit actul de sesizare şi au ridicat uneltele de pescuit în vederea predării organelor de urmărire penală.

În perioada 24 – 26 aprilie 2015, aproximativ 110 de jandarmi au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, la nivelul judeţului Călăraşi.

În această perioadă jandarmii călărăşeni au executat peste 20 de misiuni de menţinere a ordinii publice, atât în mediul urban cât şi în mediu rural, independent şi în cooperare cu Poliţia.

În urma misiunilor desfăşurate, jandarmii au aplicat 50 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor este în cuantum de 4900 lei.

De asemenea, efectivele de jandarmi au constatat 7 infracţiuni, dintre care 3 în mod independent şi 4 în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi 5 autori.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top